Adrian Mutu despre meciul României cu Danemarca: Am făcut egal cu o echipa modestă

Adrian Mutu despre meciul României cu Danemarca: Am făcut egal cu o echipa modestă
Colaj: Agora.md

„Am făcut egal cu o echipa modestă”. Aceasta este concluzia fotbalistului din România, Adrian Mutu, după ce echipa de fotbal a României a jucat împotriva Danemarcei și a terminat la egalitate, scor 0-0, la Cluj (România), informează Agora.

„Am făcut un meci sub așteptări, cu ocazii puține. Tactica noastră cu 3 fundași nu a dat randamentul la care se aștepta selecționerul, poate doar pe alocuri, în prima repriză, când Benzar, dar și Latovlevici au reușit în câteva rânduri să creeze superioritate pe flancuri, cea mai mare ocazie provenind din centrarea lui Benzar către Keseru. Consider că am făcut egal cu o echipa modestă, a cărei singură dispoziție tehnico-tactică a fost, vorba lui nașu, „lunga și p-a doua”. Păcat că noi nu am avut idei și nu am reușit să profităm. Ar fi fost nemaipomenit să câștigăm și să ne relansăm în lupta pentru calificare. Oricum, trebuie să luptăm până la capăt. Hai România!”, a punctat fotbalistul român.

Amintim că, ieri, România şi Danemarca au terminat la egalitate, duminică seară, scor 0-0, într-un meci din grupa E a preliminariilor Campionatului Mondial din 2018.

Presa din România a scris că fotbalistul Claudiu Keşeru a fost eroul negativ al României în egalul cu Danemarca, scor 0-0, pe Arena Naţională. Atacantul naţionalei a ratat trei ocazii mari, două în prima repriză şi una în a doua, iar la finalul partidei a vorbit despre cele 90 de minute care ne-au îndepărtat de calificarea la Mondial.

Vârful de la Ludogoreţ a explicat ce a simţit după prima ocazie ratată, când a trimis în tribune dintr-o poziţie foarte bună, şi a evidenţiat faptul că tricolorii au avut capacitatea de a-şi crea situaţii de gol: „O seară tristă ca rezultat, din păcate. Nu mai contează ce am făcut pe teren, rezultatul e trist. Mi s-a părut că au început bine meciul, cu un presing avansat, ne-am creat ocazii, dar nu am înscris şi cred că acolo se rezumă foarte simplu acest meci”.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Grigorișin rămâne pe fir. Acesta anunță că e gata să lupte cu oricine, în turul doi al alegerilor din Bălți (VIDEO)

Grigorișin rămâne pe fir. Acesta anunță că e gata să lupte cu oricine, în turul doi al alegerilor din Bălți (VIDEO)

Primarul capitalei dă de înțeles că majorarea tarifelor pentru transportul public este inevitabilă

Primarul capitalei dă de înțeles că majorarea tarifelor pentru transportul public este inevitabilă

S-au retras din cursa electorală, doar pe facebook. Vicepreședintele CEC spune că nici Marcoci, nici Nesterovschi nu au depus o cerere oficială

S-au retras din cursa electorală, doar pe facebook. Vicepreședintele CEC spune că nici Marcoci, nici Nesterovschi nu au depus o cerere oficială

Advertoriale
Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    O minoră a cerut ajutor într-o farmacie, speriată de un bărbat care ar fi urmărit-o. Intervenția oamenilor legii (VIDEO)
  • 2
    Salariul brut al judecătorilor Curții Constituționale a fost aproape dublat. Stamate: „CC e fundamentul apărării democrației”
  • 3
    Pensia cea de pe urmă: 25% dintre pensionari continuă să muncească pentru a-și asigura existența. Ce înseamnă pentru ei „bătrânețile fără griji”? (INFOGRAFIC)
  • 4
    Ultima oră! Alerta cu bombă la Președinție - falsă (UPDATE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.