Cuplurile care au petrecut un sejur la un hotel suedez și divorțează după un an vor primi banii înapoi

Cuplurile care au petrecut un sejur la un hotel suedez și divorțează după un an vor primi banii înapoi

Cuplurile care au petrecut un sejur la un hotel al grupului suedez Countryside și divorțează după un an vor primi banii înapoi de la hotel, se arată într-un comunicat al grupului citat de agerpres.ro.

Prin această inițiativă „radicală”, grupul speră ca „tot mai multe persoane să înțeleagă cât este de important să se investească într-o relație, înainte de a fi prea târziu”, a declarat Anna Madsen, purtătoarea de cuvânt a grupului suedez.

Pentru a primi banii înapoi este suficient să fie tastat codul prin care s-a făcut rezervarea, la unul din cele 40 de hoteluri ale grupului, iar dacă din nefericire clienții divorțează după această perioadă de timp, nu trebuie decât să trimită actul de divorț la Countryside Hotels și le va fi rambursată suma pentru maximum două nopți, se arată în comunicat.

Introdusă la 20 martie, oferta are o perioadă nelimitată de timp, însă numărul rezervărilor făcute pe baza acestui cod nu a fost precizat. „Multă lume a sunat și s-a interesat dacă este vorba de o ofertă într-adevăr reală”, a precizat Anna Madsen.

„Primim de mult timp cupluri în hotelurile noastre (...) și nu ne-am dat seama cât de benefică poate fi renunțarea la rutină, iar soții să se dedice unul altuia”, a spus ea, exprimându-și speranța ca această campanie de promoție să consolideze căsniciile.

În 2014, peste 47.000 de căsătorii au fost oficiate în Suedia și au fost pronunțate aproximativ 24.000 de divorțuri.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
O casă pe pământ din Chișinău a fost cuprinsă de flăcări. Mai mult de 70% din locuință a fost distrusă (FOTO)

O casă pe pământ din Chișinău a fost cuprinsă de flăcări. Mai mult de 70% din locuință a fost distrusă (FOTO)

O plantă ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii

O plantă ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii

Pandemia și practicile neordinare pe care le-a adus la muncă. Regulile altor țări vs Moldova

Pandemia și practicile neordinare pe care le-a adus la muncă. Regulile altor țări vs Moldova

Advertoriale
Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Tot mai multe locuințe se dau în exploatare. Majoritatea absolută dintre acestea, în orașe
  • 2
    Asasinatul care a schimbat România anilor 1920: Între legitimă apărare și eroare judiciară
  • 3
    USB devine AUR. Valeriu Munteanu anunță despre schimbarea denumirii formațiunii pe care o conduce
  • 4
    Republica Moldova va elibera pașapoarte din policarbonat. Prețul actelor ar putea să scadă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.