Ginerele lui Donald Trump, întâlnire cu bancheri ruşi vizați de sancțiuni

Ginerele lui Donald Trump, întâlnire cu bancheri ruşi vizați de sancțiuni
Foto: The Independent

Ginerele preşedintelui american va depune mărturie în Congres, în cadrul anchetei privind amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Jared Kushner s-a întâlnit cu reprezentanţii unei bănci ruseşti vizate de sancţiunile economice impuse Rusiei de Occident, în decembrie anul trecut, adică la o lună după ce Donald Trump a câştigat alegerile. Iar directorul băncii respective e absolvent al celui mai important serviciu secret rus.

Tot în luna decembrie, ginerele lui Donald Trump s-a văzut şi cu ambasadorul rus la Washington. Dezvăluirile vin la doar o zi după ce Casa Albă a anunţat că ginerele preşedintelui va conduce Biroul American pentru Inovaţii, creat special pentru el.

Kremlinul a reacţionat în noua controversă. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse a declarat că întâlnirile nu au fost nimic ieşit din comun. „Au fost nişte întrevederi de afaceri”, susţine Moscova. Şi Casa Albă spune că soţul Ivankăi Trump nu a făcut nimic greşit.

Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al Casei Albe: Cred că, dat fiind numărul de întrebări pe această temă, s-a oferit să meargă în Congres şi să le spună: „Bun, sunt bucuros să discut despre rolul pe care l-am avut şi despre oamenii cu care m-am văzut”.

Dar trebuie să reţineţi că, dat fiind rolul pe care l-a avut atât în campanie, cât şi în perioada de tranziţie, s-a întâlnit cu nenumărate persoane. Era treaba lui, era parte din rolul pe care l-a avut şi pe care şi l-a îndeplinit exact cum trebuia, scrie digi24.ro.

Reporter: Deci nu crede că îi datorează publicului american o explicaţie?

Sean Spicer: Pentru ce? Pentru că şi-a făcut treaba? Te porţi de parcă e ceva greşit în a face ceea ce ar trebui să faci!

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Chișinăul se întâlnește la masa de discuții cu Tiraspolul: Criza energetică și libera circulație, principalele subiecte

Chișinăul se întâlnește la masa de discuții cu Tiraspolul: Criza energetică și libera circulație, principalele subiecte

Limba română este pe locul trei printre cele mai vorbite limbi în Anglia și Țara Galilor

Limba română este pe locul trei printre cele mai vorbite limbi în Anglia și Țara Galilor

Natalia Gavrilița, la întrevedere cu Nicolae Ionel Ciucă. Securitatea din regiune și situația energetică, pe agenda discuțiilor celor doi șefi de guverne

Natalia Gavrilița, la întrevedere cu Nicolae Ionel Ciucă. Securitatea din regiune și situația energetică, pe agenda discuțiilor celor doi șefi de guverne

Advertoriale
NEWTON HOUSE Grădina Botanică lansează a treia tranșă pentru vânzarea apartamentelor  (VIDEO)

NEWTON HOUSE Grădina Botanică lansează a treia tranșă pentru vânzarea apartamentelor (VIDEO)

Balkan Pharmaceuticals, decernat cu premiul Notorium 2022 (VIDEO)

Balkan Pharmaceuticals, decernat cu premiul Notorium 2022 (VIDEO)

Descoperă excelența în arhitectură prin prisma Toro Center! Vino la Master Class în arhitectură cu Alexandrin Buraga

Descoperă excelența în arhitectură prin prisma Toro Center! Vino la Master Class în arhitectură cu Alexandrin Buraga

EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
    PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    De mâine, cetățenii vor fi informați despre gradul de vulnerabilitate, spune ministrul Spatari
  • 2
    Ce facem în cazul deconectărilor de la energia electrică? Autoritățile au elaborat un ghid cu recomandări
  • 3
    În R. Moldova sunt posibile deconectări de la energia electrică, pe 29 și 30 noiembrie. Precizările ministrului Andrei Spînu
  • 4
    Compania Horus a venit cu o reacție despre avaria de la Termoelectrica și amenință că-și va retrage inginerii
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.