Un lot de scrisori, conținând misive trimise de Jackie Kennedy unui pretendent respins, ambasadorul britanic în Statele Unite în perioada 1961-1965, a fost vândut pentru suma de 100.000 de lire sterline (circa 116.000 de euro) în cadrul unei licitații desfășurate miercuri la Londra, informează AFP.
În scrisori, văduva lui John Fitzgerald Kennedy își exprimă întreaga sa prietenie față de David Ormsby Gore, respingîndu-i totodată avansurile și explicându-i că se va căsători cu opulentul magnat grec Aristotel Onassis, scrie Agerpres.
„Am împărtășit atât de multe; chiar dacă nu este ceea ce v-ați dorit, sper ca această legatură de iubire și de durere să nu se rupă niciodată”, îi scrie ea lui Gore, respingându-i propunerea de căsătorie în 1968.
Jackie îl asigură totodată că Onassis nu este omul pe care el și-l închipuie și îi povestește că a fost frapată de tristețea sa atunci când l-a întâlnit cu treisprezece ani în urmă. "Pentru că se simte la rândul lui singur, el mă poate proteja de singurătate", îi scrie ea ambasadorului.
Într-o schiță datată 3 februarie 1968, Ormsby Gore, a cărui soție murise anul precedent într-un accident de mașină, se plânge de faptul că a fost respins: „Toate planurile mele patetice (...), inclusiv o căsătorie secretă în vară — totul a devenit bun de aruncat”, notează ambasadorul, calificând acest eșec drept „insuportabil”.
Cele 18 scrisori au fost scrise în perioada 1963-1968, între asasinarea lui Kennedy și căsătoria lui Jackie cu Onassis. Ele fac parte dintr-un lot de documente descoperite în casa familiei Ormsby Gore și scoase la vânzare de casa de licitații Bonhams.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
