Depunerea dosarului pentru cetățenia română se va face doar on-line, în trei birouri teritoriale din România

Depunerea dosarului pentru cetățenia română se va face doar on-line, în trei birouri teritoriale din România
Foto: cetatenie-imigrari.ro

Autoritatea Națională pentru Cetățenie din România anunță anumite modificări privind modul de înregistrare a dosarelor de cetățenie, în trei birouri teritoriale.

Astfel, începând cu data de 2 mai 2017, la Birourile Teritoriale din Galați, Iași și Suceava, înregistrarea dosarelor de cetățenie se va face doar pe baza programărilor on-line de pe site-ul instituției.

De asemenea, în perioada 3-5 aprilie 2017 Biroul Teritorial Suceava al Autorității Naționale pentru Cetățenie nu va lucra cu publicul. Activitatea va fi reluată, conform programului obișnuit, începând cu data de 6 aprilie 2017. Persoanele programate online în vederea depunerii cererii privind cetățenia română în perioada menționată se vor reprograma la o dată ulterioară. 

La depunerea dosarelor privind cetățenia română este obligatorie prezentarea documentelor de identitate și de stare civilă atât în original, cât și în copie legalizată, în cazul documentelor emise de autoritățile altor state. Pentru documentele emise de autoritățile române este suficientă prezentarea originalului și a unei copii simple care va fi certificată pentru conformitate de către funcționarul ANC. Nu sunt acceptate actele laminate (plastifiate), întrucât elementele particularizante ale documentelor originale au fost deteriorate în urma plastifierii. 

De remarcat că Autoritatea Națională pentru Cetățenie nu percepe taxe, pentru utilizarea aplicației programare on-line depunere dosar.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Coutinho, decisiv la debutul pentru Aston Villa

Coutinho, decisiv la debutul pentru Aston Villa

Constantin Botnari, zis și „Borsetka” spune că nu se ascunde de Interpol: „Sunt la Londra” (VIDEO)

Constantin Botnari, zis și „Borsetka” spune că nu se ascunde de Interpol: „Sunt la Londra” (VIDEO)

Ceban și-a invitat prietenii de pe Facebook la el acasă: „Nu am garaj și nici beci de lux” (VIDEO)

Ceban și-a invitat prietenii de pe Facebook la el acasă: „Nu am garaj și nici beci de lux” (VIDEO)

Advertoriale
Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fabrica de mobilă TANDEM  începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

Fabrica de mobilă TANDEM începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cartea Neagră: Cum o parte din banii europeni donați Găgăuzei pentru echipament medical au ajuns la o firmă creată urgent de un activist pro-rus
  • 2
    Apeductele de sub Prut. Între interesele operatorului din Iași și apa de proastă calitate din Ungheni, Fălești, Glodeni și Nisporeni
  • 3
    Erupție violentă a unui vulcan subacvatic în Pacificul de Sud. Meteorologii au emis avertisment de tsunami pentru regiune (VIDEO)
  • 4
    Domniile fanariote: Cazul unui domnitor grec care a insistat să i se vorbească în română
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.