La cât ar putea ajunge prețul aurului

La cât ar putea ajunge prețul aurului
Foto: The Real Asset Company

Aurul ar putea ajunge la valori care nu au mai fost întâlnite de patru ani. După ce a intrat în anul 2017 pe un trend ascendent, uncia de aur ar putea atinge chiar și 1.500 dolari anul acesta. Totuși, are culori diferite în previziunile analiștilor. În timp ce unii văd creșteri, alții sunt conviși că va fi doar stagnare sau chiar coborâre.

Potrivit unui raport al Incrementum, o companie de management pentru fonduri de investiții, aurul ar putea ajunge la 1.400 sau chiar 1.500 dolari anul acesta. Cea mai ridicată valoare a aurului din ultimii ani a fost înregistrată în septembrie 2014, când cotaţiile au atins 1.400 dolari.

Previziunile vin pe fondul evenimentelor de pe scena politică mondială. Încrederea investitorilor în administrația Trump devine tot mai șubredă, după ce președintele american s-a confruntat cu primele sale eșecuri de când s-a instalat la Casa Albă, scrie Digi24.

După vârful atins în 2014, aurul a continuat aprecierea, cu unele vârfuri, iar finalul lui 2016 a urcat din nou, în contextul incertitudinilor din America sau Europa. Spre exemplu, anunțarea Brexitului a urcat prețul aurului cu 8% într-o singură zi, iar alegerea lui Trump a dus la o majorare cu 5%.

La situația tensionată de pe scena politică se adaugă, în prezent, și temerile privind creșterea inflației. Aceasta este privită diferit de analiști. În timp ce unii consideră că inflația va trimite plasamentele către zonele sigure, cum ar fi tezaurizarea în aur, alții prevăd că investitorii vor duce în direcția opusă, către marje de profit mai mari, prin asumarea de riscuri.

BNP Paribas, care a lansat anul trecut cele mai precise previziuni, consideră că întărirea dolarului și creșterea dobânzii de politică monetară peste ocean ar afecta negativ prețul aurului. Banca Centrală a Statelor Unite a crescut din nou dobânda în martie, pentru a doua oară în ultimele patru luni, iar previziunile pentru anul acesta sunt că vor mai fi alte două măriri ale ratelor.

În America rata inflației este aproape de ținta propusă. De asemenea, în zona euro rata inflației a atins 2% în luna februarie, cel mai înalt nivel din ultimii patru ani.

În timp ce analiștii se contrazic în previziuni, aurul a ajuns la 1.250 dolari, cu aproape 100 de dolari mai mult față de valoarea de la începutul acestui an.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Presa rusă susține că rezultatele parțiale ale „referendumurilor” din Ucraina arată majorități uriașe în favoarea aderării la Rusia

Presa rusă susține că rezultatele parțiale ale „referendumurilor” din Ucraina arată majorități uriașe în favoarea aderării la Rusia

Taifunul Noru a lovit Filipinele: Opt persoane și-au pierdut viața

Taifunul Noru a lovit Filipinele: Opt persoane și-au pierdut viața

Doi bărbați, reținuți, după  ce au transmis două mii de euro pentru facilitarea contrabandei cu 300.000 țigări

Doi bărbați, reținuți, după ce au transmis două mii de euro pentru facilitarea contrabandei cu 300.000 țigări

Advertoriale
Negru de Purcari -  în lista celor mai bune vinuri din lume ale anului 2021

Negru de Purcari - în lista celor mai bune vinuri din lume ale anului 2021

Mai mulți angajați ai Victoriabank au alergat în cadrul echipei Run for Children pentru a îndeplini visul a cinci copii de a avea o casă

Mai mulți angajați ai Victoriabank au alergat în cadrul echipei Run for Children pentru a îndeplini visul a cinci copii de a avea o casă

Tekwill Academy Kids: Activitățile extrașcolare pentru care îți va mulțumi copilul tău

Tekwill Academy Kids: Activitățile extrașcolare pentru care îți va mulțumi copilul tău

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Spînu: Gazprom ezită să confirme livrarea de gaze naturale pentru R. Moldova după 1 octombrie. Ce se întâmplă în caz de sistare a gazelor rusești
  • 2
    Conflicte, fumat și satisfacerea nevoilor fiziologice în spații publice: Poliția cere Primăriei Chișinău să intervină în cazul protestatarilor adunați de Partidul Șor
  • 3
    Deputații moldoveni care cunosc portugheză, germană, ebraică sau câți poligloți sunt printre parlamentari
  • 4
    Danemarca anunță o scurgere „periculoasă” de gaze din conducta Nord Stream 2 în Marea Baltică
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.