De ce nu ar trebui să te culci atunci când ești nervos

De ce nu ar trebui să te culci atunci când ești nervos
Foto: msecnd.net

De mici ni s-a spus că nu ar trebui să mergem la culcare nervoși. Este asta doar un clișeu sau sunt cuvinte după care ar trebui să ne guvernăm întreaga viață? Conform unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Beijing Normal din China, se pare că părinții noștri intuiau bine niște lucruri, iar știința ne arată că somnul consolidează amintirile neplăcute, conform Science Alert, citat de playtech.ro.

Rolul somnului este de a ne ajuta să consolidăm informațiile cu care am luat contact pe parcursul zilei și devine un proces prin care reușim să stocăm datele importante. Același principiu se aplică și gândurilor negative- dacă dormim cu ele în minte, atunci ne va fi mai greu să le eliminăm.

În urma unui studiu pe 74 de participanți, cercetătorii au descoperit că amintirile sunt mai greu de suprimat după 24 de ore și că este mult mai ușor să elimini gândurile negative într-un timp cât mai scurt. Explicația ar fi că hipocampul este responsabil de stocarea informațiilor de scurtă durată, iar că apoi aceste date sunt separate și distribuite înspre alte părți ale creierului, pentru a facilita stocarea lor pe termen lung (lucru care nu e de dorit în cazul gândurilor negative).

Citește continuarea pe playtech.ro.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
DESCIFRAT| Ce mai fac refugiații din Ucraina? (VIDEO)

DESCIFRAT| Ce mai fac refugiații din Ucraina? (VIDEO)

Bărbat, reținut pentru exploatarea prin muncă a cinci persoane din Uzbekistan. Le-ar fi sechestrat pașapoartele și nu i-ar fi lăsat fără salarii (VIDEO)

Bărbat, reținut pentru exploatarea prin muncă a cinci persoane din Uzbekistan. Le-ar fi sechestrat pașapoartele și nu i-ar fi lăsat fără salarii (VIDEO)

PSRM vine cu o reacție după ce PCRM a lansat mai multe atacuri în adresa formațiunii: Socialiștii vor cere explicațiile de rigoare

PSRM vine cu o reacție după ce PCRM a lansat mai multe atacuri în adresa formațiunii: Socialiștii vor cere explicațiile de rigoare

Advertoriale
Berea artizanală Keller HOLZ - între pasiune și gust (VIDEO)

Berea artizanală Keller HOLZ - între pasiune și gust (VIDEO)

Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Ce mai fac refugiații din Ucraina? (VIDEO)
    DESCIFRAT| Ce mai fac refugiații din Ucraina? (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ruptură între PSRM și PCRM? „Noi, comuniștii, și Voronin personal, am devenit o acoperire pentru Dodon”
  • 2
    „R. Moldova încalcă drepturile cetățenilor din stânga Nistrului”, reprezentantul Transnistriei în Rusia, acuză țara noastră la ONU. Reacția autorităților de la Chișinău
  • 3
    Dodon l-a felicitat pe Putin cu ocazia zilei de naștere: „Cu mare respect și din toată inima, îl felicit cu ocazia acestei date glorioase”
  • 4
    Zelenski: Putin nu-și va putea salva viața după un eventual atac nuclear
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.