O rețea de proxeneți români, prezentată ca „deosebit de violentă”, a fost destructurată în sudul Franței în această săptămână, a transmis vineri postul Europe 1, citând o sursă din cadrul poliției franceze, scrie agerpres.ro.
În jur de 20 de femei, originare din România, tatuate cu un semn distinctiv pentru a fi recunoscute, erau forțate să se prostitueze de-a lungul axelor rutiere din Languedoc, între Nîmes și Narbonne, și erau bătute de proxeneți dacă nu reușeau să le aducă zilnic o sumă între 200 și 600 de euro, potrivit sursei menționate.
După mai multe luni de anchetă, poliția judiciară din Montpellier și Oficiul central pentru combaterea traficului de persoane (OCRTEH) au declanșat duminică un val de arestări, care a dus la plasarea în detenție și inculparea a opt suspecți, printre care ''doi comanditari''.
Alți doi suspecți, vizați de mandate de arestare europene, au fost reținuți în România, pentru fapte de proxenetism, trafic de persoane și violențe, notează sursa.
Poliția franceză a mai destructurat anul trecut, exact în aceeași zonă, rețele de prostituție bulgare și române, membrii celei dezmembrate în această săptămână profitând de ''vidul lăsat'' de predecesorii lor pentru a se ''implanta'' în zonă, a explicat sursa din cadrul poliției, pentru Europe 1.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
