Spania cere banii înapoi la mii de străini care au beneficiat de ajutoare sociale

Spania cere banii înapoi la mii de străini care au beneficiat de ajutoare sociale

Mii de români din Spania au rămas fără ajutorul social sau cel de șomaj, după ce au părăsit peninsula fără să anunțe. Mai mult decât atât, autoritățile de la Madrid le-au cerut și banii înapoi, pentru întreaga perioadă în care au fost ajutați de stat, scrien incont.ro.

Aceste măsuri dure au fost introduse din cauza celor care au fraudat sistemul asigurărilor sociale spaniole. Toți străinii care sunt asistați social sau șomeri indemnizați sunt obligati, conform noilor legi, să anunțe autoritățile iberice și să obțină o autorizație de părăsire a Spaniei. Altfel, dacă sunt prinși, riscă să le fie suspendat sprijinul financiar și chiar obligați să înapoieze toți banii primiți de la stat până în acel moment.

Măsura a fost luată după ce unii emigranți mergeau să muncească sau să trăiască în alte țări. În tot acest timp, ei continuau să încaseze sume care nu li se mai cuveneau. În plasa restricțiilor au căzut și mulți oameni cinstiți, dar neinformați, mai scrie sursa citată.

Mii de români au fost prinși până acum și s-au văzut nevoiți să dea banii înapoi. Printre ei și cei care aveau un motiv întemeiat să părăsească Spania sau care nu știau că trebuie să anunțe autoritățile atunci când trec granița. Și asta pentru că legea se aplică la fel pentru toți.

„Au fost momente în care li s-a arătat că au plecat românii pentru că aveau un decedat în familie sau că spaniolii le cereau un document în România. Ca să obțină acest document, trebuiau sa vina personal în România. Au plecat din Spania și când s-au întors li s-a tăiat ajutorul de șomaj. Statul i-a pus să plătească și retroactiv toata perioada în care au primit ajutor de somaj”, a explicat președintele FADERE, Daniel Tecu.

Teoretic, celor care nu vor să plătească li se poate pune sechestru pe bunuri: conturi bancare, autoturisme și imobile. În Spania sunt stabiliti un milion de români, dintre 80.000 dintre ei nu au loc de munca și sunt o povară pentru stat, mai scrie sursa citată.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.