Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, și Președintele Colegiului Comisiei Economice Eurasiatice, Tigran Sarkisyan, au semnat Memorandumul de cooperare între Comisia Economică Euroasiatică şi Republica Moldova. Dodon a catalogat semnarea documentului drept „un eveniment istoric”.
„Acest Acord nu presupune integrarea țării noastre în Uniunea Euroasiatică și nu contravine altor acorduri pe care le are semnate Republica Moldova, cum ar fi Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Republica Moldova trebuie să aibă relații bune de colaborare atît cu Estul cît și cu Vestul. Trebuie primordial să apărăm interesele naționale ale țării. Iar politica dusă în această privință nu trebuie să depindă de interesele geopolitice ale cuiva din Est sau Vest”, a scris Dodon pe Facebook.
Șeful statului și-a exprimat convingerea că „în scurt timp, Republica Moldova va deveni țară observator în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice”. „Acest lucru va da un impuls suplimentar pentru valorificarea potențialului economic dintre state, dar și sporirea fluxului de investiții în economia națională”, a dat asigurări Dodon.
Mai devreme, premierul Pavel Filip a declarat că acest memorandum nu are putere juridică. „Vreau să recomand domnului prim-ministru să nu supraaprecieze valoarea sa și să nu subaprecieze opinia cetățenilor și cea a președintelui”, a comentat Igor Dodon afirmația premierului.
„Vreau să subliniez că acest memorandum nu obligă R. Moldova la nimic și nu contravine legislației R. Moldova”, a adăugat Sarkisyan.
Vezi și aceste știri

Litvinenco, despre scoaterea în afara legii a Partidului Șor: Nu constituie un precedent periculos

Președintele ales al Cehiei a avut o primă discuție cu președinta Taiwanului. Gestul ar putea provoca furia Chinei

Șef din cadrul Inspectoratului General al Poliției, în vizorul inspectorilor ANI. Ce au depistat (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
