Bucuria de a trăi și lungi reflecții asupra vieții și istoriei noastre ne așteaptă la Teatrul Național „Mihai Eminescu”

Bucuria de a trăi și lungi reflecții asupra vieții și istoriei noastre ne așteaptă la Teatrul Național „Mihai Eminescu”

În această săptămână, scena Naționalului va găzdui distribuții de excepție, piese dintre cele mai jucate de pe mapamond și spectacole jucate cu săli arhipline de-a lungul timpului.

Miercuri, 5 aprilie, ora 18:30 - „În largul mării”

Una dintre piesele celebrului dramaturg polonez Sławomir Mrożek, „În largul mării”, a fost jucată în premieră, duminică, 11 mai, la Chișinău. Montat de Teatrul Național „Mihai Eminescu” în colaborare cu Ambasada Poloniei în Republica Moldova. Spectacolul „În largul mării” are o distribuție de excepție din care fac parte Anatol Durbală, Emil Gaju, Petru Oistric și Valentin Zorilă, regia fiind semnată de Petru Hadârcă.

Joi, 6 aprilie, ora 18:00 - „Casa Mare”

Spectacolul regizat după opera lui de Ion Druță, revine pentru a treia oară pe scena Naționalului, acum în regia lui Alexandru Cozub. Premiera face parte din suita manifestărilor dedicate aniversării a 25-a de la semnarea Declarației de Independență a Republicii Moldova.

Piesa tratează valori des întâlnite în creația lui Druță: relația dintre uman și moral, sacru şi profan, ecologia naturii și spiritului, impactul tehnologizării…. E, în fond, şi o frumoasă poveste de dragoste: un motiv în plus să nu rataţi spectacolul!

Primele rânduri din stal sunt rezervate protagoniștilor montărilor anterioare precum și spectatorilor de odinioară.

Detalii pe TNME.md, Bilete puteți accesa AICI

Vineri, 7 aprilie, ora 18:00 - „Aveți ceva de declarat?” Doar bună dispoziţie, bucuria de a trăi. Și de a juca de dragul spectatorului fidel!

Sub bagheta dirijorală a maestrului Petru Hadârcă, orchestra interpreţilor de frunte ai Naţionalului metamorfozează una din piesele cele mai jucate pe mapamond într-un tonic estetic, adevărat cocteil de emoţie, energie și forţă imaginativă. “Puricele în ureche” scris de genialul comediograf francez George Feydeau poposește pe scena noastră în timpuri nu prea vesele: un motiv în plus să nu ratăm spectacolul.

Să ne copleșească iureșul de muzică, situaţii haioase și quiproquo-uri voioase, încântătoare cum n-a văzut Parisul!

Sâmbătă, 8 aprilie, ora 18:00 - „Hronicul Găinarilor”

Două secole de amărăciune și-au pus amprenta pe noua producție a Teatrului Național „Mihai Eminescu”, „Hronicul Găinarilor” de Aureliu Busuioc.

Bucuria celor amărâți de a fi rezistat în fața cruzimii istoriei, de a fi supraviețuit unui șir de orori, „îndulcește” substanța dramatică a spectacolului jucat cu săli arhipline.

Duminică, 9 aprilie, ora 12:00 - „Peppi Ciorap Lung”

Un musical ce aduce în scenă istorii haioase şi doldora de înţelesuri, mișcare, dans şi melodii de neuitat; năstrușnica Peppi nu se lasă bătută cu una, cu două, face doar ce-i tună prin cap. După o întâlnire cu eroina noastră până şi hoţii se lasă de meserie! Să privim lumea prin lentilele imaginaţiei lui Peppi şi de acum în colo nici o zi nu va mai semăna cu alta!

Duminică, 9 aprilie, ora 18:00 - „FAMILIA TOT”

Iubitorii de teatru sunt invitați să se lase cuceriți de un spectacol deosebit, pus în scenă printr-o comedie cu accente dramatice, unde în rol principal îi veți regăsi pe un poștaș căruia îi place să mai joace corespondeța, un maior care se crede detectiv și o simpatică, răbdătoare familie.

Detalii pe TNME.md, Bilete puteți accesa AICI.

 

 

 

 

 

 

 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Rusia amenință cu „cele mai grave consecințe” dacă „îngrijorările” sale sunt ignorate

Rusia amenință cu „cele mai grave consecințe” dacă „îngrijorările” sale sunt ignorate

Naționala Moldovei, învinsă în meciul cu Coreea de Sud cu scorul 4:0

Naționala Moldovei, învinsă în meciul cu Coreea de Sud cu scorul 4:0

Autorul alertelor false cu bombă, identificat. S-a dovedit a fi un minor, care riscă până la doi ani de închisoare

Autorul alertelor false cu bombă, identificat. S-a dovedit a fi un minor, care riscă până la doi ani de închisoare

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cetățenii pot renunța la compensațiile acordate de Guvern pentru plata facturilor la gazele naturale. Care este procedura
  • 2
    Republica Moldova se numără printre coautorii Rezoluției ONU privind „Negarea Holocaustului”
  • 3
    EXCLUSIV! Uzurpare și samavolnicie. Reprezentanții Tiraspolului care au îngrădit accesul la terenurile din Dubăsari sunt cercetați penal
  • 4
    Franța ridică din restricțiile anti-COVID, după intrarea în vigoare a pașaportului de vaccinare
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.