Rămășițele unei piramide vechi de 3.700 de ani au fost descoperite „în stare bună” în Egipt, la situl arheologic Dahshur, în apropiere de Cairo, a anunțat luni Ministerul pentru Antichități, citat de agerpres.ro.
Mica piramidă, datând din a 13-a dinastie (1802-1640 î.Hr.) a fost descoperită în necropola sitului arheologic Dahshur, la sud de capitală, „în stare bună de conservare”, se precizează într-un comunicat al ministerului.
Arheologii egipteni au descoperit un coridor „care duce spre interiorul piramidei, prelungit cu o rampă, și intrarea într-o cameră”, potrivit textului comunicatului.
„Echipa va continua săpăturile la sit pentru a scoate la iveală restul” piramidei, se afirmă în textul citat. Arheologii au descoperit totodată un mic bloc de albastru înnegrit, pe care se pot citi inscripții hieroglifice, dar și un buiandrug de granit și blocuri de piatră, care le vor permite să afle mai mult despre „arhitectura internă a piramidei”.
Săpăturile sunt încă în faza incipientă, iar dimensiunile piramidei nu au fost încă stabilite. În fotografiile furnizate de minister, se pot vedea blocuri de piatră și începutul coridorului.
Descoperirea a fost făcută în apropierea Piramidei Bent din Dahshur, construită de faraonul Sneferu, fondatorul celei de-a patra dinastii (2600 î.Hr.) și tatăl faraonului Keops, care a dat la rândul său numele uneia din cele mai renumite piramidele egiptene, de pe platoul Giza.
În Egipt au fost descoperite nu mai puțin de 123 de piramide, a declarat pentru AFP arheologul Zahi Hawass, fost ministru pentru antichități.
Vezi și aceste știri

Expert în științe agricole: Fluctuațiile termice sunt îngrijorător. Ce riscuri sunt pentru roada anului 2023 (VIDEO)

Cinci bărbați din Rusia, blocați în aeroportul din Coreea de Sud de luni de zile. Statul nu-i recunoaște drept refugiați și le interzice intrarea în țară

Numărul real al populației care locuiește în R. Moldova este de 2,6 milioane de oameni. Rezultatele calcului după metodologia internațională
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe
