VIDEO. Despre imprimare 3D cu speakerul ICT Summit, Josef Dunne: Cel mai ciudat lucru imprimat a fost un pantof-cal

VIDEO. Despre imprimare 3D cu speakerul ICT Summit, Josef Dunne: Cel mai ciudat lucru imprimat a fost un pantof-cal
Foto: Agora.md

A început a modela obiecte în 3D cu imprimanta specială doar un an în urmă. De atunci a avut peste 400 de clienți, a imprimat modele de clădiri și chiar pantofi și a venit în Moldova pentru a-și împărtăși experiența. Este vorba de speakerul de la Moldova ICT Summit, Josef Dunne, un britanic care conduce un studio de imprimare în 3D la Londra. Potrivit lui, imprimarea 3D este o soluție a multor probleme, iar procesul poate fi atât tehnic, cât și curios. 

Cum funcționează imprimarea în 3D și cum implementezi experiența ta acasă?

Josef Dunne: E nou și pentru mine, am început să activez în domeniu cam un an în urmă. Totul a început de la o necesitate. De multe ori ai nevoie de ceva și trebuie să rezolvi problema. Eu aveam un proiect la care lucram și trebuia să găsesc un mod de a crea acest produs. Am cercetat diferite căi de manufactură, te gândești dacă trebuie să mergi sau nu să vezi produse sau moduri de producție în China sau Orientul Îndepărtat... Și eu m-am gândit dacă se poate de fabricat ceea ce-mi trebuie la Londra, acasă. Imprimarea 3D mi-a venit ca o soluție. Am cumpărat o imprimantă la mâna a doua, pentru că știți că sunt destul de scumpe. A fost folosită timp de doi ani și a trebuit să o repar. Așa am pornit într-o aventură de descoperire, deoarece cunoștințele mele în imprimare 3D erau egale cu zero acum 12 luni. Am realizat că aceasta este o tehnologie incredibilă pe care o vom vedea din ce în ce mai des. Și deci am început de acolo: mi-am terminat proiectul și l-am vândut, am învățat foarte multe despre modul de funcționare a unei imprimante 3D, ce probleme are... E temperamentală! Dar e foarte interesant. Pui ceva înăuntru și scoți un obiect fizic peste vreo 12 ore. e ca un cuptor: pui un tort înăuntru, iar apoi îl scoți și-l mănânci. Și e delicios!

Pentru cine modelezi obiecte în 3D?

După ce mi-am finalizat proiectul, aveam o imprimantă inactivă, de aceea am găsit un service online - 3D hubs - care te lasă să-ți pui imprimanta online și clienții să vină la tine pentru servicii de imprimare. Deci clienții care au venit la mine, din prima zi, au fost medici, ingineri, designeri, oameni care aveau nevoie de vreo piesă. Sunt chestii tehnice, dar sunt obiecte din anii 70-80, pentru care nu se mai produc piese. De aceea poți folosi imprimarea 3D pentru a remodela acel produs și a imprima piesa din nou. Astfel, repari produsul și nu mai ești nevoit să cumperi altul nou. Lucrurile se strică... Așadar, aveam toți acești clienți și în vreo 8 luni îndeplinisem în jur de 400 de comenzi.

Te-au șocat rezultatele?

Îmi era frică un pic să ofer aceste servicii pentru că făceam asta de abia 3 luni. Dar m-am gândit că cea mai bună cale de a te pune pe tine însuți la încercare este să confrunți realitatea. Un client care te plătește este de fapt o povocare, pentru că ei achită pentru serviciul tău și tu trebuie să oferi un produs de calitate. Așa că, încercați chiar dacă nu aveți experiență.

Cum putem implementa imprimarea 3D în Moldova, cu resursele pe care le avem?

De fapt, cu resursele pe care le aveți, de exemplu la Tekwill ați reuși. De când am fost aici doi ani în urmă, cu altă ocazie, totul s-a schimbat foarte mult. Această clădire a apărut din nicăieri. E minunat! Aveți diferite laboratoare aici, un studio de imprimare 3D, aveți și imprimante care sunt mai avansate decât cele pe care le folosesc eu la Londra. Așa că dacă aveți idei pe care vi le imaginați sau pe care le puteți schița în 3D, veniți și vorbiți cu băieții de la Tekwill - ei vă pot ajuta la materializarea lor. Cred că sunteți pe drumul cel bun.

Cât de scump este să imprimi în 3D? Moldova are destui bani pentru asta?

Prețul imprimantei scade cu timpul. Sunt imprimante pe care poți să le cumperi. Moldovenii sunt foarte inteligenți și talentați, nu? Sunt buni la tehnologii și cred că imprimantele 3D sunt accesibile pentru voi. Poți să cumperi un set și să-ți faci imprimanta singur, cu 100-150 de dolari. Cred că e mult mai accesibil așa, și poți începe a imprima odată ce ți-ai construit imprimanta.

În ce domenii imprimarea 3D e cea mai necesară?

Foarte multă lume folosește imprimarea 3D. Spre exemplu, arhitecții o folosesc pentru a vizualiza modelele și clădirile. Cred că este și altă întrebuințare: protezele, care în mod normal sunt foarte scumpe. Cu imprimanta 3D poți crea propria proteză sau ajutoare pentru aceste dizabilități. Acest folos poate fi implementat imediat, iar persoanele care nu pot să-și permită proteze să aibă acces la ele. În domeniul medical, imprimarea 3D e de folos medicilor și chirurgilor. Dacă urmează să aibă o operație, ei pot să facă o imagistică prin rezonanță magnetică și să o transforme într-un model 3D a organului pe care-l operează.

Care sunt cele mai interesante obiecte pe care le-ai imprimat în 3D?

Artiștii vin, de obicei, cu cele mai ciudate lucruri. Sculptori, mai ales. Ei vin cu minunatele și ciudatele lor sculpturi. Un artist care a venit la mine modela un pantof pentru un show de modă. Ei voiau un model de pantof care era o combinație dintre un cal și un pantof cu toc. Asta chiar a fost un obiect ciudat. Am o fotografie cu el. Imaginează-ți: un toc și un cal combinate. Asta e creativ. Cu imprimantele 3D poți fi creativ sau tehnic.
E alegerea ta sau a clientului...

Lasă un mesaj pentru toți cei care caută inspirația la ICT Summit.

Fiți interesant e imprimare 3D. Nu e atât de înfricoșător precum sună. Gândiți-vă la ea ca la o soluție, dacă aveți o problemă: când încercați ceva să reparați, să modelați sau să costruiți. Doar țineți în minte că imprimarea 3D poate fi o soluție. Investigați. Fiți curioși!

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Percheziţii în România, Suedia şi R. Moldova: Învinuiții ar fi spălat milioane de euro din fraude informatice

Percheziţii în România, Suedia şi R. Moldova: Învinuiții ar fi spălat milioane de euro din fraude informatice

Drumul național Bălți – Fălești – Sculeni a fost dat în exploatare. Ce au inclus lucrările de reabilitare

Drumul național Bălți – Fălești – Sculeni a fost dat în exploatare. Ce au inclus lucrările de reabilitare

Fosta deputată PSRM Alla Dolință, pusă sub învinuire în dosarul privind finanțarea ilegală a PSRM. Iată ce acuzații i se aduc

Fosta deputată PSRM Alla Dolință, pusă sub învinuire în dosarul privind finanțarea ilegală a PSRM. Iată ce acuzații i se aduc

Advertoriale
Top 5 vinuri SĂLCUȚA potrivite pentru masa de Crăciun. Descoperă-le și adaugă-le în coșul de cumpărături

Top 5 vinuri SĂLCUȚA potrivite pentru masa de Crăciun. Descoperă-le și adaugă-le în coșul de cumpărături

Ce este comunicarea strategică și de ce Republica Moldova are nevoie de aceasta (VIDEO)

Ce este comunicarea strategică și de ce Republica Moldova are nevoie de aceasta (VIDEO)

Orange Systems te invită la Modular THE VISION, unde fiecare profesionist IT poate testa o reţetă perfectă pentru distracţie

Orange Systems te invită la Modular THE VISION, unde fiecare profesionist IT poate testa o reţetă perfectă pentru distracţie

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
    Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
Cele mai populare
  • 1
    Vicepremierul Andrei Spînu susține că tariful la energia electrică ar urma să scadă și în luna ianuarie
  • 2
    Maia Sandu a susținut un discurs în cadrul Conferinței Internaționale Anticorupție de la Washington (VIDEO)
  • 3
    Cât timp le ia rușilor să pregătească un nou atac masiv cu rachete asupra Ucrainei. Oficial: „Valurile sunt planificate în avans”
  • 4
    Austria se opune intrării României și Bulgariei în spațiul Schengen. Premier: Este nevoie de mai mult timp
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.