Valoarea Tesla a întrecut pe cea a companiei Ford

Valoarea Tesla a întrecut pe cea a companiei Ford

Compania producătoare de mașini electrice Tesla, care niciodată nu a avut profit în 13 ani de existență, a fost evaluată la aproape 49 miliarde de dolari, lăsând în urmă pe rivalul său Ford, o companie cu o istorie de peste o sută de ani. Astfel, datorită creșterii capitalizării de piață, compania lui Elon Musk  a devenit al doilea cel mai mare producător auto din Statele Unite după compania General Motors care valorează 51 miliarde de dolari, transmite Agora cu referire la theguardian.com.

În ultimii cinci ani, Ford a raportat un profit net de aproximativ 26 miliarde de dolari, în timp ce Tesla a pierdut 2,3 miliarde de dolari. În aceeași perioadă Ford a generat un venit de 151,8 miliarde de dolari, cu mult mai mare comparativ cu cel al companiei Tesla de doar 7 miliarde de dolari. Dacă Tesla a vândut anul trecut aproximativ 40,700 de vehicule în SUA, Ford produce aproximativ același număr de camioane din seria F la fiecare trei săptămâni, scrie bloomberg.com.

Însă bursa de la New York a reacționat într-un mod diferit decât ne-am fi așteptat. La sfârșitul zilei de luni, după ce acţiunile companiei producătoare de maşini electrice au crescut cu 7%, capitalizarea de piața a Tesla a ajuns la 48,7 miliarde de dolari, în timp ce Ford, după o cădere a acțiunilor cu 1,7%, este la 45,6 miliarde dolari.

Publicitate

Cu toate acestea, investitorii sunt încântați de potențialul de creștere al Tesla, scrie BBC.

În acest an, compania intenționează să lanseze Model 3 în SUA, o mașină de dimensiuni medii cu preț accesibil și care ar putea avea priză la cumpărători pe piață auto.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal