Celebra operă a lui Constantin Brâncuşi, Coloana Infinitului, a fost vandalizată. O fetiţă de 12 ani, venită la Târgu Jiu (România) în excursie, a scrijelit un mesaj pe impozantul monument. Totul s-a întâmplat cu părinţii de faţă, nici măcar nu au înţeles de ce au fost amendaţi pentru comportamentul fetei lor, scrie TVR.
Fetița de 12 ani a scrijelit cu o piatră pe Coloana Infitului iniţiala ei şi a unei prietene. Paradoxal, a făcut asta în plină zi, chiar sub ochii părinţilor, cu care era în excursie.
Părinții fetiței nu numai că nu au încercat să o oprească, ci s-au arătat contrariaţi de faptul că au fost amendaţi cu 500 de lei românești (2500 de lei MD). Mama fetei le-a spus poliţiştilor că nu a observat niciun panou care să interzică asemenea gesturi.
Urmează un lung proces de reparare a operei, care trebuie monitorizat şi avizat de Ministerul Culturii.
Autorităţile de la Târgu Jiu ar vrea să fie deschis un dosar penal în acest caz. Mai ales că, de-a lungul timpului, nu doar Coloana Infinitului, ci şi Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului au fost vandalizate de mai multe ori.
Experţii spun că soluţia cea mai bună pentru protejarea monumentelor este îngrădirea accesului.
O cercetare recentă a scos la iveală faptul că turismul are un impact masiv asupra creaţiilor lui Brâncuşi. Specialiştii au găsit pe monumente urme de mâncare şi lichide.
Vezi și aceste știri

Proiectul legii taxei de stat, supus consultărilor publice. Care au fost prevederile discutate

Erdoğan afirmă că Turcia ar putea accepta doar Finlanda în NATO, excluzând Suedia

A restituit încă 305 mii lei în bugetul de stat. Fost angajat al Ambasadei R. Moldova la București, învinuit de abuz în serviciu
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
