TOP-ul celor mai periculoase țări din lume

TOP-ul celor mai periculoase țări din lume
Foto: The Independent

Multor oameni le place să călătorească și să descopere culturile altor țări. Louis Armstrong avea un cântec minunat la acest subiect - „Ce lume minunată”. Deși, această lume uimitoare în care trăim are și țări, unde condițiile de siguranță nu sunt potrivite pentru turiștii dornici să le viziteze. De fapt, există unele locuri în lume, care sunt destul de periculoase, potrivit unui top realizat de site-ul britanic Crushland.

Droguri, crimă și terorism sunt doar câteva pericole care te pasc în anumite țări din lume. De asemenea, criminalitatea atinge cote maxime pe întreg globul pământesc. Oamenilor din întreaga lume le place să călătorească, cu toate acestea, ei trebuie să se gândească de două ori îaninte de a decide să viziteze anumite destinații. 

Iată o listă a unor din cele mai periculoase țări din lume:

Mexic 

Mexicul este un un adevărat „hub” al lumii criminale. Cei mai periculoși traficanți se regăsesc în această țără, care se ocupă cu traficul de cocaină, heroină și marijuana pe teritoriul Americii Latine și SUA.

Aceste forme de crimă organizată au fost sursa de bază și cea mai importantă pentru alte crime violente din Mexic, în special în orașele de frontieră.

Siria 

Războiul civil din Siria clasează această țară în topul celor mai periculoase din lume. Războiul a început cu proteste, apoi a escaladat într-o revoltă pe armate, după luni de asedii militare, în care forțele președintelui Bashar Al-Assad au răspuns cu contraatacuri violente.

Circa 200.000 de persoane au murit în acest război.

Coreea de Nord 

Coreea de Nord este țara care a înregistrat cele mai grave încălcări privind drepturile omului. Se situează prima în acest clasament. Țara este guvernată de stat, care a fost acuzat că impune restricții severe cu privire la libertatea de exprimare , cât și ceea ce ține de tortură, moarte, execuții.

Sudan 

Conflictele etnice, împreună cu alte câteva conflicte civile, clasează această țară în topul celor mai periculoase. Problema majoră din această țară, totuși, rămâne sclavia.

Irak 

Războiul Irak a pornit cu 9 ani în urmă. O parte din guvernare vrea să pună bazele statului islamic în mai multe regiuni ale țării. Numărul de oameni care a avut de suferit, în urma acestui război, ajunge la câteva sute de mii.

Yemen 

Revoltele din Yemen, unde se spune că ar fi un Guvern corupt, duc la execuții extrajudiciare, tratament inuman și tortură. Este îngrădită libertatea religioasă, de vorbire, iar presa este limitată. Homosexualitatea este pedepsită cu moartea.

Guineea-Bissau 

Din 1974, nici un președinte ales nu a condus țara pentru o perioadă completă de cinci ani. Traficul de ființe umane și crima ating cote maxime. Este considerată una din cele mai criminale țări ale lumii.

Etiopia

Violența în această țară se simte ca acasă. Crimele în Etiopia pornesc de la furturi mărunte nevinovate și ajung până la înjunghieri, bătăi și răpirea străinilor de pe stradă. Fie ca să fie traficați sau omorâți.

Afganistan 

Războiul din această țară continuă împotriva Al-Qaeda și clasează Afganistanul ca fiind una din cele mai periculoase țări din lume. Începând cu anul 2013, peste zece mii de oameni au fost uciși în timpul războiului.

Nigeria 

Nigeria are un Guvern corupt. Indiferent de caz, viol, trafic de persoane, abuz de copii sau discriminarea bazată pe etnie, sex, religie sunt considerate infracțiuni grave, persoanele sunt executate.

Rusia 

În Rusia se înregistrează o rată ridicată a criminalității, fiind considerată una din țările cele mai periculoase din lume. Crimele rusești includ spălarea de bani, traficul de droguri, răpire, șantaj și omor. În 2011, Rusia a fost declarată lider la „categoria omucideri” de către Organizația Națiunilor Unite.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Președinta Parlamentului European consideră necesară accelerarea procedurii de aderare a Ucrainei și R. Moldova la UE

Președinta Parlamentului European consideră necesară accelerarea procedurii de aderare a Ucrainei și R. Moldova la UE

Noi antrenamente militare. Armata Națională va desfășura exercițiul multinațional „JCET-2022”

Noi antrenamente militare. Armata Națională va desfășura exercițiul multinațional „JCET-2022”

Germania a respins propunerea Rusiei de a primi gaze prin gazoductul Nord Stream 2

Germania a respins propunerea Rusiei de a primi gaze prin gazoductul Nord Stream 2

Advertoriale
Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    ANRE a aprobat noul preț pentru energia electrică furnizată de S.A. „Energocom”
  • 2
    Alexei Navalnîi și Svetlana Tihanovskaia, propuși pentru Premiul Nobel pentru Pace. Decernarea va avea loc de ziua lui Putin
  • 3
    Sală arhiplină la Palatul Național. Peste 1.800 de spectatori au urmărit filmul CARBON în cadrul premierei naționale
  • 4
    Etapă finală: Putin a semnat legile de anexare a teritoriilor ucrainene (HARTĂ)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.