Patru pacienți ai Spitalului Republican au fost salvați prin transplant de organe prelevate de la un singur donator

Patru pacienți ai Spitalului Republican au fost salvați prin transplant de organe prelevate de la un singur donator

Patru transplanturi au fost efectuate în ultimele zile de către medicii Spitalului Clinic Republican. Două dintre acestea au fost de ficat şi două de rinichi. Donatorul a fost o persoană în moarte cerebrală, rudele căreia au dat acordul ca organele să fie transplantate pentru a salva alte vieţi.

Astfel de transplant de ficat au beneficiat doi bărbaţi de 57 şi 62 de ani. Potrivit şefului secţiei Chirurgie hepatobiliopancreatică, Adrian Hotineanu, aceştia sufereau de ciroză hepatică în fază terminală. Deocamdată pacienţii se află în Secţia de Reanimare a IMSP SCR şi sunt sub supravegherea medicilor.

Totodată au fost efectuate şi două transplanturi de rinichi. La moment pacienţii corespund volumului operator şi sunt la fel în Secţia de Reanimare.

Potrivit şefului Secţiei hemodializă şi transplant renal, Sergiu Gaibu, unul din aceştia are vârsta de 39 de ani, a fost tratat prin dializă timp de 5 luni şi a fost în lista de aşteptare pentru transplant aproximativ o lună. Al doilea bărbat are 43 de ani. Acesta a beneficiat de tratament prin dializă 5 ani şi a fost în lista de aşteptare 1 an. Ambii coincid volumului operator.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Sistemul medical din țară va fi consolidat. Parlamentul a ratificat Acordul dintre Guvernul R. Moldova și al Japoniei

Sistemul medical din țară va fi consolidat. Parlamentul a ratificat Acordul dintre Guvernul R. Moldova și al Japoniei

O deputată i-a transmis președintelui Parlamentului 200 de lei din partea manifestanților ca să iasă la protest. Grosu: Lipsă de inteligență emoțională (FOCUS)

O deputată i-a transmis președintelui Parlamentului 200 de lei din partea manifestanților ca să iasă la protest. Grosu: Lipsă de inteligență emoțională (FOCUS)

Carburanții se scumpesc în weekend. Benzina trece pragul de 24 de lei pentru un litru

Carburanții se scumpesc în weekend. Benzina trece pragul de 24 de lei pentru un litru

Advertoriale
6 birouri mobile au fost donate de către USAID, Serviciului Vamal din Republica Moldova (VIDEO)

6 birouri mobile au fost donate de către USAID, Serviciului Vamal din Republica Moldova (VIDEO)

Cartego și elefant.md îți aduc cărți la prețuri anticriză

Cartego și elefant.md îți aduc cărți la prețuri anticriză

Ce faci de Ziua Vinului? Sărbătorește-o alături de cei dragi la Château Purcari!

Ce faci de Ziua Vinului? Sărbătorește-o alături de cei dragi la Château Purcari!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Municipiul Chișinău are încă trei cetățeni de onoare. Ce personalități mai dețin acest titlu și care sunt beneficiile
  • 2
    Bunuri sechestrate în valoare de 6,2 mld. de lei și 33 mil. de lei, trecute în bugetul de stat. Cum intervine ARBI în recuperarea bunurilor infracționale (VIDEO)
  • 3
    Procuratura Anticorupție investighează sursele de finanțare a protestului Partidului Șor. Participanții ar fi primit între 400 de lei și 100 de dolari
  • 4
    Orașul Nicolaev, Ucraina: Sunt confirmate pierderi omenești și răniți după ce muniții cu dispersie au nimerit într-o stație
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.