Pe 6 aprilie 2017, Inspectoratul General al Poliției a prezentat rezultatele activității din primele trei luni ale anului curent.
În primele trei luni ale anului 2017 se atestă o scădere la toate tipurile de infracțiuni, în special cele împotriva patrimoniului, unde se înregistrează o scădere de 24% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Crimele excepționale și deosebit de grave care reprezintă aproximativ 2% din numărul total de infracțiuni au fost descoperite în proporție de aproximativ 97%. De asemenea, au fost anihilate 59 de grupări criminale, o treime din ele fiind specializate în trafic de droguri.
Această scădere a criminalității se datorează implementării managementului bazat pe sistem informațional modern, ce presupune analiza și monitorizarea situației infracționale pentru a consolida și concentra eforturile și resursele unde este necesar, implementării unor elemente ale activității de poliție comunitară, cum ar fi proiectul „Supravegherea de vecinătate”, perfecționării continue și dotării angajaților Poliției, pe domeniile prioritare ale acesteia, dar și implementării procedurilor standard de operare.
La capitolul siguranță rutieră, s-a înregistrat o diminuare a numărului de accidente rutiere produse din cauza stării de ebrietate, datorându-se înăspririi sancțiunilor pentru anumite tipuri de contravenții, dar și măririi unității convenționale.
În primele trei luni ale anului, echipele mobile ale Poliției au intervenit în peste 78000 apeluri de urgență din partea cetățenilor. În medie, au fost efectuate peste 870 de ieșiri pe parcursul unei zile.
În doar 9 luni de la lansarea serviciului „Ideea ta contează” prin aplicația Viber, Poliția a recepționat peste 75 mii de mesaje. Ideile și sugestiile cetățenilor sunt primite 24/24, iar majoritatea mesajelor fiind informații cu privire la încălcările rutiere admise de conducătorii auto.
Datorită implementării Proiectului „Supraveghere de vecinătate” în primul trimestru al acestui an am reușit să creăm 1673 sectoare de supraveghere de vecinătate în 1216 localități din țară. Poliția a fost sesizată de către lideri sau membri în 175 cazuri pentru reacționare și intervenție, dintre care au fost documentate 137 contravenții ce se referă ordinea și securitatea publică.
Vezi și aceste știri

Litvinenco, despre scoaterea în afara legii a Partidului Șor: Nu constituie un precedent periculos

Președintele ales al Cehiei a avut o primă discuție cu președinta Taiwanului. Gestul ar putea provoca furia Chinei

Șef din cadrul Inspectoratului General al Poliției, în vizorul inspectorilor ANI. Ce au depistat (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
