Autoritățile din România anunță când vor fi arse primele gaze naturale din Marea Neagră

Autoritățile din România anunță când vor fi arse primele gaze naturale din Marea Neagră
Foto: telegrafonline.ro


Din 2019, cel puțin două mari companii care au concesionat perimetre gazifere din Marea Neagră vor începe să pompeze gaze Sistemul Național de Transport din România, scrie capital.ro.

Din vara anului 2019, primele gaze extrase din platforma continentală a Mării Negre vor intra în Sistemul Național de Transport din România, administrat de Transgaz, pentru a fi vândute în țară sau, după caz, în Vestul Europei. Mai întâi, vor fi cantități relativ mici, 500 de milioane de metri cubi pe an, apoi, din 2020, cantitățile vor crește considerabil. Asta pentru că producția locală din prezent acoperă 90% din consumul anual al României, iar din următorul deceniu vom avea aproape gata conducta BRUA. 

Doi dintre cei trei mari concesionari de perimetre gazifere vor exploata gaze. Este vorba de consorțiul Exxon - Petrom, care estimează începerea extracției în 2020 -2021, și despre Black Sea Oil&Gas (care a preluat fostele perimetre Sterling), din 2019. Deja, cei doi concesionari au finalizat și proiectele de gazoduct care vor aduce gazele din largul Mării Negre către țărm. Punctele terminus pentru cele două gazoducte sunt localitățile de pe țărm Tuzla, în cazul Exxon - Petrom, și Vadu (comuna Corbu), în cazul Black Sea Oil&Gas (BSOG), menționează președintele Autorității Naționale pentru Reglementare în Energie, Niculae Havrileț, și confirmată încă de o sursă oficială din Guvern. 

La Corbu, BSOG a anunțat deja și construcția unei stații de tratare a gazelor, ceea ce înseamnă că decizia de exploatare a companiei conduse de fondul american de investiții Carlyle este una fermă. De altfel, într-un răspuns remis Capital, Mark Beacom, director general BSOG, susține că firma pe care o conduce „este în curs de obținere a tuturor aprobărilor necesare pentru dezvoltarea zăcămintelor offshore. Aceste aprobări includ autorizațiile din partea ANRE și ANRM, acordul de mediu și autorizația de construcție, autorizațiile din partea autorităților locale și naționale, aprobarea Transgaz precum și aprobarea acționarilor și partenerilor noștri“. Potrivit lui Mark Beacom, există totuși multe aspecte în materie de legislație care trebuie soluționate. „Consorțiul vizează obținerea acestor aprobări în 2017.

Odată obținute, atunci vor fi necesari doi ani pentru construirea platformei offshore, săparea sondelor de dezvoltare, montarea conductelor offshore și onshore și construirea stației de tratare a gazelor“, ne-a mai transmis reprezentantul BSOG.

Pomparea propriu-zisă a gazelor din perimetrul Midia pe teritoriul României ar urma să înceapă la jumătatea lui 2019, ne-a confirmat și Niculae Havrileț. „Black Sea Oil & Gas a cerut acord de conectare la SNT (Sistemul Național de Transport a Gazelor) începând cu 1 iulie 2019“, arată președintele ANRE. 

Cât privește producția anuală de gaze a BSOG, aceasta ar urma să fie de 500 de milioane de metri cubi, într-o primă fază, urmând să ajungă la circa un miliard de metri cubi, în doi - trei ani. „Estimăm că proiectul va produce aproximativ 10% din necesarul României sau aproximativ 1 miliard de metri cubi pe an. Investițiile firmelor care au deținut calitatea de titulari ai celor două perimetre se ridică în prezent în total la aproximativ 200 milioane de dolari. Estimăm că, dacă și eforturile de explorare viitoare vor fi încununate de succes, aproximativ 500 milioane de dolari ar putea fi cheltuiți doar pentru dezvoltarea perimetrului Midia“, mai spune directorul americanilor.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Ucraina ar urma să impună sancțiuni pentru organizarea alegerilor parlamentare rusești în regiunile separatiste din est

Ucraina ar urma să impună sancțiuni pentru organizarea alegerilor parlamentare rusești în regiunile separatiste din est

Nouă decese și 484 de cazuri noi de COVID-19. Câte persoane sunt internate în spitale

Nouă decese și 484 de cazuri noi de COVID-19. Câte persoane sunt internate în spitale

Grecia va finanța o campanie media de descurajare a afganilor care vor să intre ilegal în țară

Grecia va finanța o campanie media de descurajare a afganilor care vor să intre ilegal în țară

Advertoriale
Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Cum au încercat rușii să „recupereze” Basarabia în 1924: Răscoala de la Tatarbunar și procesul celor 500 (2)
  • 2
    De ce gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău nu poate funcționa la capacitate maximă
  • 3
    Romeo Lopotencu, demis în toamna anului trecut, restabilit în funcția de directorul al Red-Nord
  • 4
    Șeful Poliției de Frontieră propune ca în următoarea hotărâre CNESP să fie introdusă obligativitatea de testare din cont propriu la COVID-19 și pentru angajații instituției
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.