Victor a fost luat de doi bărbați care nu s-au legitimat și a fost târât prin parcul central spre clădirea Guvernului. Ceea ce a urmat au fost ore în șir de lovituri și umilințe, despre care Victor și acum își amintește cu groază.
„Guvernul era înconjurat de Fulger, de mascați, și am fost trântit la pământ. Mai erau niște băieți, 3 sau 4, unii dintre ei fără cunoștință, iar polițiștii dădeau în ei, pur și simplu așa, cu piciorul. Se apropiau mașini, ieșeau din ele polițiști, se apropiau și loveau. Mi s-a spus să mă întorc cu spatele să nu văd cine lovește. Sau mă speriau că se apropie ca eu să mă încordez și râdeau”, povestește Victor.
Autor:
REȚINEREA
La scurt timp, groaza din spatele Executivului s-a mutat la comisariatul de poliție. Tânărul a fost urcat în mașină, la volanul căreia era un om al legii.
„Probabil înțelegea că nu am nicio vină din ceea ce s-a întâmplat în centru și mi-a pus întrebarea „Câte pietre ai aruncat în clădiri?”. Am spus că n-am aruncat nicio piatră și mi-a dat o palmă peste față. Eu, fiind în cătușe, nici nu puteam să opun rezistență. Am spus „O piatră” și mi-a mai dat încă una. Am înțeles că trebuie să spun „Două”. Mi-a spus „Atunci când ajungem la destinație știi ce să spui””, își amintește tânărul.
LA COMISARIAT
Victor Bulgar a văzut cu ochii lui ceea ce presa numea mai apoi coridorul morții. A fost dus la Inspectoratul de Poliție din sectorul Buiucani, iar în fața instituției și-i amintește pe semeni de-ai lui, bătuți cu picioarele și bastoanele de cei care de obicei ocrotesc cetățenii - oamenii legii. A fost dus într-un cabinet în care-l aștepta viitorul său agresor - polițistul Sergiu Spălatu.
„Sergiu Spălatu și cu prietenii lui îmi spuneau „Aaa, ai fost plătit de români să faci revoluție aici?” și loveau în mine. La un moment dat, eu nu mai strigam de durere, mă loveau la fund, pe picioare, pe spate, la cap. Mă străduiam să mă țin pe picioare și mă orientam după orizont să nu cad jos. În încăperea domnului Spălatu am fost amenințat cu 15 ani de pușcărie, cu răfuială fizică, cu faptul că bărbații își vor bate joc de mine în închisoare, că nu mai ies viu”, spune Victor Bulgar.
Autor:
VIAȚA DUPĂ 7 APRILIE
„După evenimentele din aprilie 2009, Victor a plecat la muncă în Rusia. Nu a stat însă mult peste hotare. Bătăile care i-au fost aplicate au declanșat probleme grave de sănătate. Am observat, la un moment dat, după ce au început să-mi treacă durerile, că am o problemă la spate, în zona coccigiană. După încă câteva zile auzeam sunet când făceam baie, că am o rană acolo, o gaură. Gaura creștea”, afirmă tânărul.
Diagnoza medicilor de acasă a fost tăioasă: dacă nu se adresa la timp, putea să moară. Au urmat luni de reabilitare, iar la un an de la tragedie, Victor s-a decis totuși să meargă la procuratură și să scrie o plângere pe numele statului și a unicului polițist pe care îl cunoștea - Sergiu Spălatu. Încă peste un an, în 2011, Victor s-a întâlnit la o ședință de judecată cu agresorul său. Polițistul a fost de acord să-i ofere o recompensă pentru ca tânărul să-și retragă cererea. Recompensa propusă a fost un...porc. Însă ceea ce a reușit familia Bulgar să obțină de la polițist au fost doar 4.500 de lei.
În 2016, Victor a depus o cerere la ministerul justiției. Tânărul a cerut statului o recomensă de 50.000 de lei și o cură de reabilitare. În absența lui, statul a decis să-i ofere doar 7.000 de lei.
Autor:
„În 15 martie curent a fost ședința de Guvern la care trebuia dezbătută această hotărâre. Chiar înainte de ședință ministrul Justiției Cebotari a fost că a fost sunat de la procuratură că trebuie să revadă anumite aspecte din acest dosar și solicită amânarea pentru săptămâna viitoare. Săptămâna viitoare nu s-a mai spus nimic despre această hotărâre, iar mămica a aflat că totul s-a închis și nu se mai întâmplă nimic”, recunoaște Victor.
Abia anul acesta, Victor a reușit să obțină de la Procuratura Buiucani copia ordonanței și a investigațiilor făcute în dosarul său, pentru a le putea contesta. Acum tânărul spune că nu va mai ceda până nu va rezolva cazul său. Totuși, după evenimentele din aprilie 2009, atât statul, cât și sistemul de justiție din Moldova, au decăzut în ochii lui.
„Aici până când nu mă văd, cel puțin încă cinci ani nu cred că o să revin. Trecând prin centrul orașului mai am amintiri din momentele alea și nu pot să fiu fericit aici și să stau liniștit”, își încheie istoria Victor.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.