Deputații socialiști Vasile Bolea și Vladimir Odnostalco au depus astăzi o sesizare la Curtea Constituțională, prin care solicită controlul constituționalității unor prevederi a reformei sistemului de pensii, votată de Parlament în luna decembrie 2016.
Potrivit lui Vasile Bolea, introducerea și votarea acestui proiect de lege s-a făcut în grabă, iar acest lucru admis unele prevederi neclare care contravin Constituției (art. 47, care consfințește dreptul la protecția socială din partea statului) și care atentează la drepturile sociale a celei mai largi categorii de cetățeni.
Socialiștii consideră că unele modificări aduse Legii 156 privind sistemul public de pensii trebuie excluse.
„Vrem ca Înalta Curte să se expună de urgență”, a spus Bolea.
De menționat că deputații PSRM au solicitat în decembrie amânarea examinării acestei reforme.
La 15 martie, socialiștii au prezentat proiect de lege din partea președintele Dodon. Potrivit lor, inițiativa are ca scop modificarea sistemului de pensii, prin indexarea acestora de două ori pe an și revenirea la vârsta precedentă de pensionare - 57 de ani la femei și 62 de ani la bărbați.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
