Prima companie din România care vrea să exporte gaz în Republica Moldova

Prima companie din România care vrea să exporte gaz în Republica Moldova
Foto: economica.net


Prima companie care şi-a exprimat intenţia de a exporta gaze în Republica Moldova prin interconectorul Iaşi-Ungheni este Romgaz. Întrebat de economica.net despre această intenţie, directorul Romgaz, Virgil Metea, a confirmat interesul companiei de stat pentru exportul de gaze. „Vom participa la licitaţia de rezervare de capacitate pe Iaşi-Ungheni şi vrem să exportăm gaze. Nu ştim încă la ce preţ o vom face, depinde şi de contrapartea din Republica Moldova. Ideal ar fi să fie un preţ de piaţă”, spune Metea.

Acesta mai precizează că, în condiţiile în care capacitatea maximă actuală a conductei este de 45 de milioane de metri cubi pe an, Romgaz nu are nicio problemă să asigure acest necesar, chiar dacă va fi singurul furnizor care va acoperi întreaga capacitate. 

Potrivit ANRE (România), preţul la care s-ar face exporturile de gaze ar fi cel de piaţă, circa 80 de RON/MWh, aproximativ 300 de dolari pe mia de metri cubi.

Producţia anuală de gaze a Romgaz se ridică la circa 6 miliarde de metri cubi. 

Potrivit Transgaz, rezervarea de capacitate este pro-rata, funcţie de cine, ce cantitate solicită. „Procedura tocmai a fost aprobată, nu a demarat încă. Vom face publică toată procedura de acordare de capacitate, în curând”, a spus directorul general Transgaz, Petru Văduva.

Inaugurarea gazoductului Iaşi-Ungheni este planificată pentru 27 august curent. 
România are o producţie anuală de 11-12 miliarde de metri cubi de gaze. La aceasta se adaugă o cantitate mică de gaze din import. Doar 5% din consum este asigurat din Rusia. Către țara noastră, se vor exporta maxim 45 de milioane de metri cubi de gaz anual, adică circa 10% din consum.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Vasile Bolea și Vladimir Voronin au depus o sesizarea la Curtea Constituțională privind Legea procuraturii

Vasile Bolea și Vladimir Voronin au depus o sesizarea la Curtea Constituțională privind Legea procuraturii

Fondurile confiscate de la Luca Filat vor fi returnate Guvernului R. Moldova. Un memorandum în acest sens a fost semnat de Ministrul Muncii și Amabasadorul britanic

Fondurile confiscate de la Luca Filat vor fi returnate Guvernului R. Moldova. Un memorandum în acest sens a fost semnat de Ministrul Muncii și Amabasadorul britanic

Accesul la informațiile de interes public în primele luni de pandemie a fost unul deficitar, sugerează un raport Watchdog

Accesul la informațiile de interes public în primele luni de pandemie a fost unul deficitar, sugerează un raport Watchdog

Advertoriale
MAIB - „Leader in Card Performance 2021”, potrivit Mastercard

MAIB - „Leader in Card Performance 2021”, potrivit Mastercard

Infrastructură modernă de cartier, grație unui parteneriat dintre Inamstro și Primăria Municipiului Iași

Infrastructură modernă de cartier, grație unui parteneriat dintre Inamstro și Primăria Municipiului Iași

Mastercard a acordat FinComBank S.A distincția „Leader in Moneysend: Clickpay.md” pentru leadership în domeniul transferurilor bănești

Mastercard a acordat FinComBank S.A distincția „Leader in Moneysend: Clickpay.md” pentru leadership în domeniul transferurilor bănești

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Scandal într-un troleibuz din capitală: Un tânăr a fost dat afară după ce a refuzat să-și pună masca de protecție (VIDEO)
  • 2
    Veaceslav Platon a depus o plângere pe numele Maiei Sandu la Consiliul pentru Combaterea Discriminării din România. Acesta spune că i s-ar fi încălcat dreptul la demnitate (DOC)
  • 3
    Decizie CtEDO: Alexander Litvinenko, spionul otrăvit cu poloniu, a fost asasinat de agenți ai Federației Ruse
  • 4
    Pfizer/BioNTech anunță că vaccinul său împotriva COVID-19 este sigur pentru a fi administrat copiilor cu vârste de 5 – 11 ani
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.