Timpul de așteptare în vama română a crescut substanțial

Timpul de așteptare în vama română a crescut substanțial
Foto: Stirilocale.md

Ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen autoritățile de control al frontierei din statele Uniunii Europene, inclusiv Poliția de Frontieră Română, vor efectua, începând cu data de 7 aprilie verificări „sistematice” la intrarea și ieșirea de pe teritoriul statelor membre. Se prefigurează creșterea timpilor de așteptare pentru efectuarea formalităților de trecere a frontierei, scrie capital.ro.

Conform Poliției de Frontieră, verificările „sistematice” constau în examinarea documentelor de călătorie și consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului UE (și anume cetățenii UE și membrii familiilor lor care nu sunt cetățeni ai UE) atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din România.

Bazele de date în care se vor efectua verificări includ Sistemul de Informații Schengen (SIS), baza de date a Interpolului privind documentele de călătorie furate și pierdute (SLTD), precum și bazele de date naționale. Verificările permit statelor membre să se asigure că persoanele respective nu reprezintă o amenințare pentru ordinea publică, securitatea internă sau sănătatea publică, în scopul îmbunătățirii securității Uniunii Europene și a cetățenilor acesteia. Această obligație se aplică pentru toate frontierele externe (aeriene, maritime și terestre), atât la intrare, cât și la ieșire, precum și pentru frontierele interne ale statelor membre pentru care nu s-a luat încă decizia privind eliminarea controalelor la frontierele lor interne (Punctul 9 din Regulamentul 458/2017).

În prezent, comparativ cu anii 2001-2002, traficul de pasageri a crescut cu peste 280%, iar cel al mijloacelor de transport cu peste 300%, capacitatea fiind limitată de numărul tonetelor de control dispuse pe fiecare sens de trecere a frontierei.

Pentru evitarea aglomerărilor, Poliția de Frontieră Română recomandă participanților la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniță.

Poliția de Frontieră Română a dezvoltat o aplicație on-line, disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicație on-line prezintă o medie a timpilor de așteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de așteptare sunt actualizați în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-și reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

Oficialii Poliției de Frontieră reamintesc că, încă din luna noiembrie a anului 2015, Politia de Frontiera Romana, în cooperare cu celelalte instituții care au atribuții în punctele de trecere a frontierei, a intensificat controalele asupra cetățenilor din state membre UE și non-UE care tranzitează frontiera atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din țară.

În prezent, verificarea efectuată de către polițiștii de frontieră asupra pasagerilor autoturismelor se efectuează, în medie, în 2 minute/persoană/autoturism. Timpul pentru efectuarea controlului de către polițiștii de frontieră asupra camioanelor este de 10-15 minute/camion.

Ca urmare a acestor noi reglementări timpii de așteptare pentru autoturisme și camioane la punctul de frontieră Borș, de exemplu, au crescut și sunt cuprinși, între 20 și 110 minute, însă timpul de așteptare poate crește substanțial pe măsură ce se apropie sărbătorile de Paște.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Zelenski: Putin nu-și va putea salva viața după un eventual atac nuclear

Zelenski: Putin nu-și va putea salva viața după un eventual atac nuclear

Ruptură între PSRM și PCRM? „Noi, comuniștii, și Voronin personal, am devenit o acoperire pentru Dodon”

Ruptură între PSRM și PCRM? „Noi, comuniștii, și Voronin personal, am devenit o acoperire pentru Dodon”

Votat în Parlament: A fost instituit Serviciul de evidență și circulație a bunurilor culturale mobile

Votat în Parlament: A fost instituit Serviciul de evidență și circulație a bunurilor culturale mobile

Advertoriale
Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

CAAN își consolidează poziția de jucător de rezonanță în domeniul industrial cu investiții de 21 milioane euro (VIDEO)

CAAN își consolidează poziția de jucător de rezonanță în domeniul industrial cu investiții de 21 milioane euro (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
    PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    „Nimeni nu are nevoie de noi”. În mediul online a apărut un video în care sute de soldații ruși din regiunea Belgorod se plâng de haosul din timpul mobilizării (VIDEO)
  • 2
    Președinta Parlamentului European consideră necesară accelerarea procedurii de aderare a Ucrainei și R. Moldova la UE
  • 3
    PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
  • 4
    Premier Energy și FEE Nord solicită ANRE majorarea prețului la energia electrică
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.