Maia Sandu a comentat aderarea celor șase deputați care au intrat în Parlament pe listele Partidului Liberal Democrat. Potrivit liderului PAS, trecerea parlamentarilor în tabăra democraților reprezintă o „demonstrație cinică” a PD-ului, îndreptată spre obținerea controlului asupra tuturor deciziilor Legislativului.
„Astăzi aflăm că șase deputați aleși pe listele PLDM au devenit membri ai Partidului Democrat. PD-ul critică sistemul electoral actual pe motiv că nu responsabilizează deputații față de cetățeni și contribuie la traseismul politic.
Astfel, face astăzi o demonstrație cinică - mai ia niște deputați pentru a controla toate deciziile Parlamentului. Comerțul cu deputați se va încheia când vom scăpa de cumpărătorii de deputați”, a scris liderul PAS pe pagina sa de Facebook.
Vezi și aceste știri

Rusia nu va mai vinde petrol țărilor care aplică plafoane de preț pentru exporturile Moscovei. Decretul lui Putin, în vigoare începând de astăzi

Ceban, supărat pe consilierii socialiști: Regret foarte mult că foștii mei colegi bat mână PAS-ului și fac front comun anti-primar
