Care sunt ţările în care bebeluşii plâng cel mai mult şi care sunt cauzele

Care sunt ţările în care bebeluşii plâng cel mai mult şi care sunt cauzele
Foto: keyword-suggestions.com

Bebeluşii plâng mai mult în Marea Britanie, Canada, Italia şi Olanda, decât în alte ţări industrializate. Aşa reiese dintr-un studiu realizat de Universitatea Warwick din Marea Britanie, potrivit Science Daily. Unul dintre coşmarurile oricărui părinte este să-şi audă copilul plângând minute în şir şi să nu ştie efectiv cum să-l calmeze. Medicii încearcă adesea să-i liniştească pe părinţii aflaţi la început de drum, spunându-le că e normal ca bebeluşul să plângă la această vârstă, pentru că doar astfel ştie să comunice atunci când are o problemă, fie că-i este foame, fie că-l doare ceva, informează RFI.

Cercetătorii au realizat prima diagramă universală a duratei normale de plâns la copii, în primele trei luni de viaţă. Studiul a cuprins aproape 8.700 de nou-născuţi, în mai multe ţări, precum Germania, Danemarca, Japonia, Marea Britanie sau Canada.

Savanţii britanici au descoperit că în medie bebeluşii plâng circa două ore pe zi, în primele două săptămâni după naştere.

Nivelul maxim, adică două ore şi un sfert, este atins la vârsta de şase săptămâni, după care se reduce gradual la o medie de o oră şi zece minute, pe măsură ce trec primele trei luni de viaţă.

Totuşi, există diferenţe destul de mari între copiii din diverse ţări. De exemplu, unii s-a constatat că plâng doar 30 de minute în 24 de ore, în timp ce alţii nu se opresc sub cinci ore cumulate pe zi.

Autorii studiului au stabilit că bebeluşii plâng cel mai mult în Marea Britanie, Italia, Canada şi Olanda. La polul opus sunt cei din Danemarca, Germania şi Japonia.

Autorii cercetării au încercat să înţeleagă cum s-a transformat de-a lungul timpului modul de creştere a copilului, mai exact grija care-i este acordată bebeluşului şi unitatea familiei.

Oamenii de ştiinţă consideră că ar fi nevoie în prezent de noi linii directoare universale, pentru ca părinţii moderni şi profesioniştii din domeniu să poată aprecia ce înseamnă o durată normală, respectiv o durată excesivă de plâns în cazul copiilor nou-născuţi.

Autorii studiului speră să afle pe viitor dacă diferenţele dintre culturi ţin de modul în care părinţii au grijă de copiii lor sau de alţi factori legaţi de experienţele din timpul sarcinii ori de structura genetică.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Maia Sandu, în discuții cu șefa FMI, Kristalina Georgiev: FMI este gata să crească asistența, pentru a ajuta R. Moldova la depășirea actualei crize

Maia Sandu, în discuții cu șefa FMI, Kristalina Georgiev: FMI este gata să crească asistența, pentru a ajuta R. Moldova la depășirea actualei crize

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, trei partide ar accede în Parlament. PAS și BCS, la o distanță de 1%

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, trei partide ar accede în Parlament. PAS și BCS, la o distanță de 1%

Ultima oră!  Oleg Horjan, condamnat în Transnistria la patru ani de închisoare după un miting, eliberat din detenție

Ultima oră! Oleg Horjan, condamnat în Transnistria la patru ani de închisoare după un miting, eliberat din detenție

Advertoriale
Paynet + Google Pay - două tehnologii pentru confortul tău!

Paynet + Google Pay - două tehnologii pentru confortul tău!

Zernoff Vodka a fost desemnată cu 2 medalii de aur și titlu de „Best Vodka 2022”  la Hong Kong International Wine & Spirit Competition

Zernoff Vodka a fost desemnată cu 2 medalii de aur și titlu de „Best Vodka 2022” la Hong Kong International Wine & Spirit Competition

Orange Systems Academy explorat de studenţii UTM în cadrul unui stagiu de practică

Orange Systems Academy explorat de studenţii UTM în cadrul unui stagiu de practică

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
    Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
Cele mai populare
  • 1
    Controale consultative și eliminarea „pașaportului albastru”: Ministerul Economiei anunță un pachet de modificări la Codul Muncii
  • 2
    O rachetă a fost descoperită în apropierea orașului Briceni, anunță Ministerul Afacerilor Interne (FOTO)
  • 3
    Ultima oră! Se reduce rata de bază până la 20%. Octavian Armașu a prezentat noile decizii de politică monetară (VIDEO)
  • 4
    În R. Moldova s-a anunțat concurs pentru proiectarea şi construcţia unor noi centrale electrice
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.