Tensiune în raioanele de nord. Fermierii sunt informați că nu își vor primi compensațiile

Tensiune în raioanele de nord. Fermierii sunt informați că nu își vor primi compensațiile
FOTO: lideruldeopinie.ro


În raioanele de nord a țării se atestă grupuri de persoane care destabilizează situația și informează fermierii că Guvernul nu își va onora obligațiile pivind compensațiile. O declarație în acest sens a fost făcută de ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, în debutul ședinței Executivului de astăzi. Pe de altă parte, premierul Iurie Leancă a declarat că deja au fost identificate resursele necesare, iar în curând Parlamentul va adopta o decizie în acest sens. 

„Se speculează foarte mult în privinţa Hotărârii Guvernului, dar vreau să vă spun că niciuna dintre întreprinderi nici pe jumătate nu şi-a atins capacitatea de producere. Deci, întreprinderile de procesare insistă să rugăm agricultorii să recolteze acum merele fiindcă îşi pierd deja din calitate. Îmi pare foarte rău că, în loc să se culeagă cât mai mult şi să seducă la fabrici, se fac aceste adunări prin care se încearcă a destabiliza situaţia şi se speculează pe seama hotărârii de Guvern”, a declarat Vasile Bumacov.

Ministrul Agriculturii a mai menționat că în unele localități s-a micșorat prețurile de achiziție. „Avem informaţia precum că la Soroca puţin s-a micşorat preţul, dar problema o creează o mulţime de intermediari care merg din sat în sat şi încearcă să colecteze pentru întreprinderile din regiunea transnistreană mai ieftin şi ei cumva sunt consideraţi ca fiind cei care reprezintă întreprinderile noastre, ceea ce nu este adevărat.

„Sunt absolut sigur că vom idetifica sursele necesare, este o decizie fermă, deja am discutat cu conducerea Parlamentului, am identificat sursele necesare. Vom respecta cu maximă precizie această hotârâre a Guvernului”, a declarat, la rândul său, Iurie Leancă.

Guvernul a stabilit săptămâna trecută cotele compensaţiilor pentru producătorii de fructe și legume care suportă pierderi în urma embargoului impus de către Federaţia Rusă. Acordarea sprijinului financiar va fi efectuată prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți. Suma necesară pentru acordarea acestui sprijin se ridică la 150 de milioane de lei.

 

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Președintele american, Joe Biden de la tribuna Adunării ONU: „Lumea democratică e pretutindeni, (...) trăiește în moldovenii mândri”

Președintele american, Joe Biden de la tribuna Adunării ONU: „Lumea democratică e pretutindeni, (...) trăiește în moldovenii mândri”

Autoritățile anunță 1.300 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova. 12 persoane au pierdut lupta cu boala

Autoritățile anunță 1.300 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova. 12 persoane au pierdut lupta cu boala

Vasile Bolea și Vladimir Voronin au depus o sesizare la Curtea Constituțională privind Legea procuraturii

Vasile Bolea și Vladimir Voronin au depus o sesizare la Curtea Constituțională privind Legea procuraturii

Advertoriale
MAIB - „Leader in Card Performance 2021”, potrivit Mastercard

MAIB - „Leader in Card Performance 2021”, potrivit Mastercard

Infrastructură modernă de cartier, grație unui parteneriat dintre Inamstro și Primăria Municipiului Iași

Infrastructură modernă de cartier, grație unui parteneriat dintre Inamstro și Primăria Municipiului Iași

Mastercard a acordat FinComBank S.A distincția „Leader in Moneysend: Clickpay.md” pentru leadership în domeniul transferurilor bănești

Mastercard a acordat FinComBank S.A distincția „Leader in Moneysend: Clickpay.md” pentru leadership în domeniul transferurilor bănești

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Decizie CtEDO: Alexander Litvinenko, spionul otrăvit cu poloniu, a fost asasinat de agenți ai Federației Ruse
  • 2
    Bancnote murdare, rupte sau fără colțuri? Iată ce poți face dacă ai acasă bani deteriorați (GRAFIC)
  • 3
    Top cele mai sigure orașe din lume în anul 2021
  • 4
    iData: În Republica Moldova se află peste 65 de mii de persoane fizice care dețin în posesie 77.394 de arme
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.