O persoană a decedat, iar altele două s-au intoxicat cu fum după ce casele lor au luat foc

O persoană a decedat, iar altele două s-au intoxicat cu fum după ce casele lor au luat foc
Foto: dse.md


Două persoane s-au intoxicat cu fum, iar o femeie a decedat după ce locuințele lor au luat foc. Ambele incendii s-au petrecut în ultimele 24 de ore, iar pentru stingerea focarelor a fost nevoie de intervenția pompierilor. 

În primul incendiu, izbucnit în localitatea Sălcuța, raionul Căușeni, a decedat o femeie în vârstă de 92 de ani. Focul pornit în sobă pentru ca bătrâna să se încălzească, a scăpat de sub control. Pompierii și poliția au fost alertați de vecini, iar toate circumstanțele producerii incidentului urmează a fi stabilite.

Un alt caz în care au avut de suferit doi oameni s-a întâmplat la miezul nopții în satul Sadovoe din raionul Bălți. O femeie în vârstă de 46 de ani și feciorul acesteia în vârstă de 19 ani s-au intoxicat cu monoxid de carbon, după ce locuința a fost cuprinsă de flăcări. Persoanele au fost preluate de un echipaj SMURD care a reușit să le salveze viața.

În urma incendiului a fost afectat acoperișul casei de locuit și bunurile materiale din interior. Toate circumstanțele și cauza incendiului urmează  a fi stabilite ulterior.

Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale îndemnă oamenii să respecte regulile antiincendiare și să utilizeze prudent focul. În caz de situații de risc persoanele pot apela pentru ajutor la serviciul 901. 

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
De ce gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău nu poate funcționa la capacitate maximă

De ce gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău nu poate funcționa la capacitate maximă

Rusia: Autoritățile au cenzurat Youtube pentru a împiedica promovarea candidaților anti-Putin

Rusia: Autoritățile au cenzurat Youtube pentru a împiedica promovarea candidaților anti-Putin

Vaccinarea pe roți: Unde vor staționa astăzi cele două puncte mobile de imunizare

Vaccinarea pe roți: Unde vor staționa astăzi cele două puncte mobile de imunizare

Advertoriale
Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Autoritățile locale din Cupcini vor aloca 200 mii de lei pentru un bust în memoria primarului socialist Ivan Ostaficiuc (DOC)
  • 2
    Cum au încercat rușii să „recupereze” Basarabia în 1924: Răscoala de la Tatarbunar și procesul celor 500 (2)
  • 3
    Peste 1.000 de infectări noi în Moldova: Printre acestea, 869 de persoane nevaccinate
  • 4
    R. Moldova urcă 12 poziții în clasamentul mondial al libertărții economice. Ce țară în fruntea topului
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.