A patra notă informativă pe raportul Kroll II: „Grupul Shor”, principalul actor implicat în frauda bancară

A patra notă informativă pe raportul Kroll II: „Grupul Shor”, principalul actor implicat în frauda bancară
Foto: Agora.md

Banca Națională a Moldovei a primit cea de-a patra notă informativă despre progresul înregistrat de compania Kroll în învestigarea fraudei de proporții din sectorul bancar al Republicii Moldova. Astfel, potrivit BNM, investigația a înregistrat progrese și deține informații suficiente pentru a putea începe etapa de recuperare a fondurilor. 

„Documentele obținute demonstrează, în mod clar, implicarea în frauda bancară a unui grup mare de companii din Republica Moldova care au acționat concertat și care aveau legătură cu Ilan Shor („Grupul Shor"). Cel puțin 75 de companii au format acest grup coordonat. În perioada 2012-2014, volume semnificative de credite au fost acordate acestui grup de companii de către cele trei bănci. Aceste fonduri au fost transferate în mod predominant pe conturile bancare deschise în două bănci din Letonia, înainte de a fi spălate printr-o rețea de aproximativ 100 de conturi bancare corporative din Letonia. Marea majoritate a acestor conturi au fost deschise pe numele unor companii înregistrate în Marea Britanie sau în locații off-shore precum Belize, BVI și Panama. În urma acestui proces complex de spălare a banilor, majoritatea fondurilor au fost redirecționate în Republica Moldova pentru a plăti expunerile de credit existente, a crea impresia că acestea au constituit împrumuturi corporative veritabile și pentru a permite creșterea portofoliului de credit, în timp ce suma de aproximativ 600 milioane de dolari SUA a fost disipată în conturi bancare din numeroase jurisdicții”, se menționează în comunicatul BNM. 

Sursa mai arată că frauda respectivă a avut la bază un mecanism complex de spălare a banilor pentru a asigura continuitatea procesului de creditare. Lichiditatea a fost gestionată și coordonată între cele trei bănci din Republica Moldova prin multiple depozite interbancare, fiind înregistrate garanții false în bilanțurile zilnice prezentate Băncii Naționale ale Moldovei și stabilit un descoperit de cont (overdraft) fals în registrele contabile pentru a permite continuarea procesului de creditare. Comitetele de creditare din cadrul băncilor au fost conturnate, iar creditele au fost aprobate de către Consiliile de administrație ale băncilor care erau controlate de către „Grupul Shor”. 

Sumele depistate până în prezent au fost urmărite pe conturi din multiple jurisdicții, în mare parte la alte bănci din Republica Moldova, în afara celor trei bănci implicate (185 milioane dolari SUA), Cipru (63 milioane dolari SUA), China și Hong Kong (61 milioane dolari SUA) și Elveția (23 milioane dolari SUA). Aproximativ 200 de milioane de dolari SUA au fost transferați pe conturile mai multor bănci din Letonia, care au fost supuse în continuare unui mecanism complex de spălare a fondurilor.

„O parte din fondurile transferate în Moldova a servit pentru achiziționarea unor active. Valoarea totală a acestor active nu este încă stabilită, dar ulterior se vor întreprinde acțiuni în acest sens, prin cooperare cu Procuratura Generală. Adițional, investigația a scos la iveală legăturile între beneficiari individuali ai fraudei și companii care au beneficiat sau au facilitat săvârșirea acesteia. Aproximativ 40 de persoane fizice au fost identificate, care fie au beneficiat ca urmare a fraudei, fie au facilitat frauda. Încasările pe conturile personale sau ale companiilor cunoscute ca fiind în legătura cu aceste persoane fizice constituie aproximativ 50 milioane de dolari SUA. Majoritatea beneficiarilor individuali au primit sume de sute de mii de dolari SUA, dar investigațiile la zi au dezvăluit de asemenea companii, care ar putea fi în legătură cu persoane fizice, pe conturile cărora au fost transferate zeci de milioane de dolari. Scopul transferului acestor fonduri nu a fost încă stabilit. Nu este clar dacă persoanele care au primit fonduri au fost direct implicate în fraudă sau dacă plățile au fost efectuate sub formă de cadouri sau de remunerări pentru servicii sau bunuri. Lista potențialilor beneficiari trebuie să rămână confidențială pentru a evita un impact negativ asupra posibilității de recuperare ulterioară a fondurilor delapidate”, se mai spune în comunicat. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Președintele Chinei îi solicită liderului Coreei de Nord să să coopereze pentru accelerarea păcii în lume

Președintele Chinei îi solicită liderului Coreei de Nord să să coopereze pentru accelerarea păcii în lume

Kiev: O echipă de medici au reușit să facă o operație pe cord chiar în timpul deconectărilor de electricitate

Kiev: O echipă de medici au reușit să facă o operație pe cord chiar în timpul deconectărilor de electricitate

Papa Francisc: „Mă rog pentru liderii din Ucraina. A lor e datoria să ia decizii în perspectivă pentru pace”

Papa Francisc: „Mă rog pentru liderii din Ucraina. A lor e datoria să ia decizii în perspectivă pentru pace”

Advertoriale
Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
    Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Event-manager: „Poate cădea decorul, să nu vină un invitat special, orice se poate întâmpla”
  • Moldova, I am back! | Dmitri Moruz: „Vrem ca toți reprezentanții minorităților naționale și etnice din Republica Moldova să se simtă acasă și nimeni să nu plece din țară”
Cele mai populare
  • 1
    Deputat PAS: CMC, prin majorarea tarifelor la apă și canalizare, și-au depășit atribuțiile. Deciziile vor fi contestate
  • 2
    R. Moldova va procura mai multă energie electrică din România. Care sunt prețurile anunțate de Energocom
  • 3
    Toate centralele nucleare ale Ucrainei au fost reconectate la rețeaua electrică. Este restabilită asigurarea cu energie electrică
  • 4
    A expirat termenul de acțiune a documentului privind interconectarea rețelelor de telefonie de pe cele două maluri ale Nistrului
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.