FOTO. Ei vor făuri viitorul! Află cine sunt câștigătorii Miss & Mister USM 2017

FOTO. Ei vor făuri viitorul! Află cine sunt câștigătorii Miss & Mister USM 2017

Pe 12 aprilie a avut loc finala concursului Miss&Mister USM 2017. În urma celor cinci probe, Miss USM a fost desemnată Corina Braga, Facultatea de Științe Econimce, iar titlul de Mister USM i-a revenit lui Adrian Sîrbu, student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale comunicării.

„Sunt foarte bucuroasă pentru că într-adevăr am muncit la acest proiect zile și nopți, am jertfit orele de la universitate, dar sunt mândră că port acest titlu de USM 2017. Din ziua când am aflat că merg în etapa următoare, îndată mi-au venit ideile, îndată m-am pus pe pași. Dat fiind faptul că ieri a fost ziua mea de naștere acesta este cel mai frumos cadou pentru mine la 20 de ani”, a menționat Miss USM 2017, Corina Braga.

„Am foarte mari emoții, nu m-am așteptat că voi câștiga acest premiu și chiar sunt bucuros, dar am o dublă bucurie pentru faptul că am reușit să țin titlul de Mister USM  la Facultatea de Jurnalism, pentru că anul trecut la fel a fost câștigat de un coleg de al meu. Pregătirele mi-au luat un pic de timp, dar am să fiu sincer și am să spun că la proba de prezentare, am învățat chiar în această noapte textul, aveam foarte mari emoții să nu uit, dar a fost bine”, a declarat Mister USM 2017, Adrian Sîrbu.

Cei 12 participanți s-au pregătit intensiv pentru cele 5 probe Prezentarea, Defilarea în costume naționale, Proba inteligenței, Proba Artistică și Defilarea în Rochii de Mireasă și Costume clasice. Toți au arătat rezultate înalte și nimeni nu a mers acasă fără un titlu bine meritat. Ceea mai dificilă misiune le-a revenit membrii juriului, care au avut sarcina să aleagă pe cei mai buni dintre cei mai buni.

 

„A fost foarte complicat să jurizăm, în primul rând pentru că toți participanții au fost la un nivel maxim și atunci când sunt mai mulți lideri este complicat să alegi unul.  Am selectat după toate criteriile posibile, creativitate, ingeniozitate, originalitate, frumusețe nu în ultimul rând și desigur inteligență”, a menționat președinta juriului, Ludmila Ignat.

 

De la eveniment nu au lipsit nici Miss și Mister USM 2016, care au transmis titlurile câștigătorilor din acest an. Deși, spun cu certitudine că ei sunt cei mai buni, au recunoscut că și concurenții din acest an au fost la un nivel înalt.

 

„Participanții din acest an sunt foarte bravo, am înțeles că pregătirile au durat foarte mult. Evident că noi suntem cei mai buni,  dar sunt și ei buni, și noi anul trecut tot am fost la început ca puișorii cei ieșiți din ou,  dar până la urmă am evoluat, am crescut și am arătat cine suntem noi”, a menționat Mister USM 2016, Andrei Aprodu.

 

„Anul acesta sponsorii sunt mai buni decât anul trecut și am înțeles că și cadourile pe care le vor avea vor fi la un nivel foarte înalt. Mi s-a părut că locația nu este prea bine aleasă pentru că locul nu este cel mai potrivit pentru defilări, dar am observat că pregătirile la unii participanți chiar au fost foarte bune”, a menționat Miss USM, 2016, Nicoleta Caun.

 

Miss și Mister USM se organizează pentru al doilea an consecutiv. În acest an la casting au participat peste 30 de fete și băieți, iar în final au ajuns doar 12 participanți, care s-au avântat într-o luptă acebră pentru a obține titlul de cel mai chipeș băiat și cea mea frumoasă  fată din USM.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Deputata BCS, Svetlana Căpățînă a încetat din viață la 52 de ani din cauza complicațiilor provocate de COVID-19

Deputata BCS, Svetlana Căpățînă a încetat din viață la 52 de ani din cauza complicațiilor provocate de COVID-19

Reformă la Procuratură. Robu vrea să modifice structura instituției

Reformă la Procuratură. Robu vrea să modifice structura instituției

Toyota detronează Dacia: TOP 10 cele mai vândute mașini noi în Moldova în 2021

Toyota detronează Dacia: TOP 10 cele mai vândute mașini noi în Moldova în 2021

Advertoriale
LOVE de la Orange pentru jumătate de milion de vizitatori în Orășelul de Crăciun

LOVE de la Orange pentru jumătate de milion de vizitatori în Orășelul de Crăciun

Sunteți în căutare de job? ProCredit Bank vă invită la stagiere

Sunteți în căutare de job? ProCredit Bank vă invită la stagiere

Invitro Diagnostics vine cu pachete promoționale pentru clienți întru evitarea dezvoltării cancerului de col uterin

Invitro Diagnostics vine cu pachete promoționale pentru clienți întru evitarea dezvoltării cancerului de col uterin

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    EDITORIAL | Rusia își epuizează instrumentele de șantaj asupra Moldovei
  • 2
    IGP a inițiat o anchetă de investigație în privința acțiunilor CTESP Orhei. UPDATE: Majoritatea școlilor din raion au activat cu prezență fizică
  • 3
    Ion Ceban se plânge că Primăria Chișinău este supusă unor controale abuzive (VIDEO)
  • 4
    Centrul de Sănătate Orhei anunță ca s-a opus hotărârii Comisiei teritoriale privind restricțiile epidemiologice
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.