Trei persoane arestate în Germania. Sunt bănuite că au ajutat un terorist să pună la cale un atac

Trei persoane arestate în Germania. Sunt bănuite că au ajutat un terorist să pună la cale un atac

Autoritățile germane au arestat trei persoane acuzate că au acordat ajutor unui terorist la pregătirea unui atac, au indicat vineri procurorii din Celle (landul Saxonia inferioară, nord-vest), transmite DPA, scrie Agerpres.

Este vorba de doi bărbați și o femeie, originari din Afganistan, Turcia și Germania, care l-au ajutat pe așa-numitul Sascha L, arestat în februarie și bănuit că pregătea un atac cu bombă împotriva unor polițiști sau militari.

Cei trei au fost arestați joi noaptea în trei orașe diferite, respectiv la Koln, Buende, situat la circa 250 km nord de Koln, și Hildesheim, la cca 350 km nord-est de Koln. Ei sunt acuzați că l-au susținut și încurajat pe Sascha L. în pregătirile sale.

Potrivit anchetatorilor, Sascha L, originar din Northeim, fost simpatizant neonazist considerat în prezent salafist, a mărturisit că intenționa să atragă victime în capcană pentru a le ucide apoi cu un dispozitiv exploziv improvizat.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Autoritățile locale vor putea crea asociații de dezvoltare intercomunitară în vederea realizării unor proiecte. Legea, aprobată de deputați

Autoritățile locale vor putea crea asociații de dezvoltare intercomunitară în vederea realizării unor proiecte. Legea, aprobată de deputați

La 24 februarie, UE urmează să anunțe al 10-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, declară von der Leyen

La 24 februarie, UE urmează să anunțe al 10-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, declară von der Leyen

Autorii din R. Moldova își vor putea traduce lucrările literare și științifice în străinătate cu suportul statului

Autorii din R. Moldova își vor putea traduce lucrările literare și științifice în străinătate cu suportul statului

Advertoriale
Moldindconbank și VISA dau startul Sezonului Dragostei și sunt gata să te trimită în Maldive

Moldindconbank și VISA dau startul Sezonului Dragostei și sunt gata să te trimită în Maldive

Petrom îți economisește timpul. Plătește facturile în timp ce faci plinul

Petrom îți economisește timpul. Plătește facturile în timp ce faci plinul

În premieră, mai mulți vârstnici din Republica Moldova beneficiază de servicii de e-sănătate și consiliere online

În premieră, mai mulți vârstnici din Republica Moldova beneficiază de servicii de e-sănătate și consiliere online

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Olesea Gălușcă: Industria creativă din Moldova poate deveni pilonul cel mai important al economiei Moldovei
    Prepare for Future | Olesea Gălușcă: Industria creativă din Moldova poate deveni pilonul cel mai important al economiei Moldovei
  • Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
Cele mai populare
  • 1
    La 19 ani de la numirea în funcție, reprezentantul permanent al Parlamentului în Secretariatul CSI va fi rechemat din funcție
  • 2
    Ultima oră! Blocul administrativ al Apă-Canal, deconectat de la energia electrică. Ion Ceban: „Faceți rezerve de apă”. Premier Energy: „Nu este afectat sistemul de apeduct”
  • 3
    Lavrov: După Ucraina, Moldova va fi următorul „centru antirusesc”
  • 4
    Parlament: Gavrilița, întâlnită cu pancartele opoziției și susținută de deputații PAS, ieșiți la tribună. UPDATE: Starea de urgență, prelungită cu 60 de zile (FOTO/VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.