S-a dublat numărul adulților care se interesează cum ar putea să-și protejeze copilul online

S-a dublat numărul adulților care se interesează cum ar putea să-și protejeze copilul online
Foto: Max-Love.net


Tot mai mulți adulți conștientizează faptul că unui copil nu trebuie să îi fie interzis accesul la Internet, ci doar trebuie ajutat să navigheze evitând pericolele. Astfel, doar în primele trei luni ale anului, pe portalul www.siguronline.md s-a dublat numărul părinților și tutorilor care au cerut sfaturi referitor la cum ar putea să asigure pentru copii o navigare online în siguranță. Proiectul aparține Centrului Internațional „La Strada”.

 

În majoritatea cazurilor, adulții au întrebat experții despre cum ar putea să instaleze de dispozitivul copilului un program de control parental. În alte cazuri părinții sau tutorii micuților au raportat consultantului conținuturi dăunătoare sau chiar prezumate cazuri de abuz online.

Potrivit experților „La Strada”, în funcţie de vârsta lor, copiii utilizează diferit noile tehnologii. În aceste condiții, este practic imposibilă găsirea unei soluţii universale, valabile pentru siguranţa online a tuturor copiilor.

„Mulţi părinţi deja cunosc şi folosesc diverse unelte de control parental care ajută la utilizarea mai eficientă şi mai sigură a Internetului de către copiii lor. Pe de altă parte, sunt și din cei care nu cunosc deloc despre faptul că unele siteuri pot fi blocate, iar conținutul pe care ajuge să îl vadă copilul lor online poate fi filtrat. Ce trebuie să știe ei este că interzicerea accesului la Internet în niciun caz nu este o soluție. Copii oricum vor găsi o cale să acceseze Internetul, iar online pot fi traumatizați de comportamente sau conţinuturi dăunătoare. Prin urmare, este important ca responsabilizarea şi educaţia să înceapă în primii ani ai copilăriei, dar să fie consolidate și prin alte măsuri de protecţie, precum programele de control parental”, susține Angela Palancean, coordonatoarea proiectului Siguronline.md. 

Portalul www.siguronline.md a fost lansat de Centrul Internaţional „La Strada” în ianuarie 2013 în ideea că Internetul, tehnologiile informaţionale şi de comunicare pot ajuta copiii şi tinerii să cunoască, să înveţe și să se dezvolte. Misiunea portalului este promovarea şi utilizarea în condiții de siguranță şi responsabilă a Internetului de către copii, inclusiv cu sprijinul şi implicarea specialiştilor, părinţilor şi profesorilor. Acesta oferă informaţii şi sfaturi relevante, dar şi o linie de consiliere şi raportare a cazurilor de abuz online. 

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Comisia juridică, numiri și imunități a acordat vot de încredere Guvernului Gavrilița

Comisia juridică, numiri și imunități a acordat vot de încredere Guvernului Gavrilița

Componența Biroului Permanent va fi modificată, susține președintele Parlamentului: „Vom corecta acea scăpare legată de numărul de membri”

Componența Biroului Permanent va fi modificată, susține președintele Parlamentului: „Vom corecta acea scăpare legată de numărul de membri”

Bullying-ul școlar, între problemă și fenomen

Bullying-ul școlar, între problemă și fenomen

Advertoriale
Un producător din Moldova exportă cașcavaluri moldovenești din lapte de oi în Rusia. Cum și-a crescut afacerea

Un producător din Moldova exportă cașcavaluri moldovenești din lapte de oi în Rusia. Cum și-a crescut afacerea

Familia Toma și 14 hectare de cătină, afine și aronie. Aflați povestea din spatele unei afaceri finanțate din bani europeni (VIDEO)

Familia Toma și 14 hectare de cătină, afine și aronie. Aflați povestea din spatele unei afaceri finanțate din bani europeni (VIDEO)

Victoriabank - lider în digitalizare. Aur la trei indicatori de performanță digitală în portofoliul carduri bancare

Victoriabank - lider în digitalizare. Aur la trei indicatori de performanță digitală în portofoliul carduri bancare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
    Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
  • LIVE cu Ștefan Gligor, președintele Partidului Schimbării
  • De la 11, cu Vasile Ceban candidat la parlamentare pe lista Partidului Legii și Dreptății
Cele mai populare
  • 1
    Platon ar fi pregătit un video fals pentru denigrarea imaginii Maiei Sandu și PAS în campania electorală. În secvențe apare Ilan Șor (VIDEO)
  • 2
    Ilan Șor, despre video fake cu Maia Sandu: Se vede cu ochiul liber că este un fals făcut neprofesionist
  • 3
    PAS înregistrează prima inițiativă legislativă în noul Parlament. Proiectul include noi prevederi privind verificarea averilor de către ANI (DOC)
  • 4
    Curtea Constituțională examinează excepția de neconstituționalitate a unui articol din Codul de Procedură Penală. Procuror: „E o ingerință în actul justiției” (LIVE)
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.