Suspectul reținut neagă că a organizat atentatul de la Sankt-Petersburg, dar spune că „a executat ordine”

Suspectul reținut neagă că a organizat atentatul de la Sankt-Petersburg, dar spune că „a executat ordine”
Foto: independent.co.uk

Suspectul reținut luni de autoritățile ruse, în ancheta cu privire la atentatul cu bombă produs pe 3 aprilie în metroul din Sankt-Petersburg, a negat marți, în instanță, că ar fi unul din organizatorii atacului, declarând însă că a „primit ordine” pe care le-a executat fără să știe în ce se implică, transmit AFP și BBC News, citate de agerpres.ro.

Abror Azimov, în vârstă de 27 de ani, originar din Kârgâzstan, a fost reținut luni de forțele speciale într-o localitate din regiunea Moscovei.

El este acuzat l-ar fi antrenat pe presupusul terorist sinucigaș Akbarjon Djalilov, născut tot în Kârgâzstan.

'Nu contest plasarea mea în detenție. Însă nu am spus că am fost implicat în explozie', a declarat Azimov în fața judecătorului.

'Am participat, dar indirect. Am primit ordine și doar le-am urmat. Nu mi-am dat seama că participam la o acțiune teroristă', a afirmat el, fără a preciza despre ce 'ordine' este vorba.

Potrivit avocatului său, citat de agențiile de presă ruse, Azimov 'recunoscuse integral', în depoziția inițială, că a organizat atacul.

Tribunalul din Moscova a decis menținerea lui Abror Azimov în arest până la data de 3 iunie, pe perioada anchetei.

Potrivit unor surse citate de cotidianul Kommersant, Azimov a fost identificat prin examinarea contactelor telefonice ale lui Djalilov.

Citește continuarea știrii pe agerpres.ro.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
China ar putea avea 1.500 de focoase nucleare până în 2035. Se produc într-un ritm mult mai rapid decât se credea

China ar putea avea 1.500 de focoase nucleare până în 2035. Se produc într-un ritm mult mai rapid decât se credea

​Incendiu la un mare rezervor de stocare a petrolului în regiunea rusă Briansk

​Incendiu la un mare rezervor de stocare a petrolului în regiunea rusă Briansk

Numărul mediu al salariaților este în scădere. Agricultura și silvicultura, printre domeniile unde s-au înregistrat descreșteri

Numărul mediu al salariaților este în scădere. Agricultura și silvicultura, printre domeniile unde s-au înregistrat descreșteri

Advertoriale
NEWTON HOUSE Grădina Botanică lansează a treia tranșă pentru vânzarea apartamentelor  (VIDEO)

NEWTON HOUSE Grădina Botanică lansează a treia tranșă pentru vânzarea apartamentelor (VIDEO)

Balkan Pharmaceuticals, decernat cu premiul Notorium 2022 (VIDEO)

Balkan Pharmaceuticals, decernat cu premiul Notorium 2022 (VIDEO)

Descoperă excelența în arhitectură prin prisma Toro Center! Vino la Master Class în arhitectură cu Alexandrin Buraga

Descoperă excelența în arhitectură prin prisma Toro Center! Vino la Master Class în arhitectură cu Alexandrin Buraga

EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
    PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    De mâine, cetățenii vor fi informați despre gradul de vulnerabilitate, spune ministrul Spatari
  • 2
    Ce facem în cazul deconectărilor de la energia electrică? Autoritățile au elaborat un ghid cu recomandări
  • 3
    În R. Moldova sunt posibile deconectări de la energia electrică, pe 29 și 30 noiembrie. Precizările ministrului Andrei Spînu
  • 4
    Compania Horus a venit cu o reacție despre avaria de la Termoelectrica și amenință că-și va retrage inginerii
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.