Premierul britanic vrea să elimine mașinile diesel de pe șosele

Premierul britanic vrea să elimine mașinile diesel de pe șosele
Foto: londonandpartners.com

Theresa May vrea să elimine mașinile diesel de pe șosele și propune un program de casare a acestora, potrivit Financial Times, citat de digi24.ro.

Guvernul de la Londra ia în calcul chiar și acordarea unei subvenții, de circa 2000 de lire, pentru a-i convinge pe șoferi să treacă la mașini care poluează mai puțin, un fel de programul Rabla într-o versiune britanică.

Premierul britanic este așteptat să dea mai multe detalii, săptămâna viitoare, atunci când va anunța planurile de respectare a angajamentelor de mediu, luate în cadrul UE. Este posibil să fie introdusă și o taxă pentru tranzitarea marilor orașe, asta în timp ce primăria Londrei a anunțat deja că din 2018 va interzice taxiurile diesel.

Măsurile vin pe fondul temerilor privind emisiile reale ale mașinilor, iscate în urma scandalului Dieselgate de la Volkswagen.

Există însă și opozanți ai planurilor premierului, în condițiile în care acestea ar putea costa 2 miliarde de lire sterline. Pe șoselele din Marea Britanie circulă 11,2 milioane de mașini cu motorizare diesel, iar o cincime dintre ele au o vechime de peste 12 ani.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Mandat mai lung pentru președinte și organizare mai eficientă. Rezultatele evaluării internaționale a Curții de Conturi

Mandat mai lung pentru președinte și organizare mai eficientă. Rezultatele evaluării internaționale a Curții de Conturi

Prima casă: Prin intermediul programului au fost procurate până în prezent 8.073 locuințe

Prima casă: Prin intermediul programului au fost procurate până în prezent 8.073 locuințe

Statistici de Ziua Profesorului: Aproape o treime dintre deputații din actualul Parlament sunt pedagogi sau au studii în domeniu

Statistici de Ziua Profesorului: Aproape o treime dintre deputații din actualul Parlament sunt pedagogi sau au studii în domeniu

Advertoriale
Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Partidul Șor a organizat un flashmob împotriva lui Spînu: Ei cu milioane, dar noi murim de foame (LIVE)
  • 2
    Cu frica de iarnă și lemnele la dos. Cum se pregătesc să întâmpine frigul doi vârstnici din Hîncești (VIDEO)
  • 3
    Avans spectaculos al armatei ucrainene în regiunea Herson. Unele surse afirmă că frontul din zona de nord s-ar fi prăbușit
  • 4
    Negocierile dintre Ucraina și Putin, imposibile: Volodimir Zelenski a semnat decretul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.