Japonia vrea limitarea numărului de ore suplimentare. Proiectul poate pune în pericol sănătatea salariaţilor

Japonia vrea limitarea numărului de ore suplimentare. Proiectul poate pune în pericol sănătatea salariaţilor

Detractorii proiectului susțin că acesta va bate în cuie practici apărute după Al Doilea Război Mondial, unde valoarea atribuită unui salariat depinde de rezistenţa lui, o situaţie care se face vinovată de decesul câtorva sute de angajaţi în fiecare an.

„Nu putem să acceptăm asta. E scandalos”, a spus Emiko Teranishi, care reprezintă interesele asociaţiilor de rude ale victimelor făcute de karoshi. Soţul ei s-a sinucis în 1996, epuizat din cauza interminabilelor ore de muncă, fără niciun weekend liber. Administrator al unui restaurant din Kyoto, el se afla sub presiunea conducerii stabilimentului, care îi cerea constant să crească vânzările.

Publicitate

„Era deprimat. Îmi spunea că nu putea nici să mănânce, nici să doarmă. În fiecare dimineaţă, îi ceream să îşi ia o zi liberă, dar el se ducea totuşi la muncă”, a dezvăluit Emiko Teranishi.

O asociaţie de avocaţi specializaţi în dreptul muncii s-a declarat la rândul ei indignată de acel plafon, considerându-l „total nepotrivit şi imposibil de susţinut. Un astfel de proiect echivalează cu o aprobare tacită a guvernului a unei limite, care poate pune în pericol sănătatea salariaţilor”, a declarat Ichiro Natsume, directorul asociaţiei.

Într-un editorial publicat în presa niponă, Hifumi Okunuki, preşedintele sindicatului Tozen, s-a declarat „întristat” de noul proiect legislativ: „Câţi alţi angajaţi trebuie să mai moară înainte ca ţara noastră să se trezească?”.

În prezent, durata legală de muncă este de 40 de ore pe săptămână, completată de un plafon teoretic de 45 de ore suplimentare pe lună, care dispare însă în neant atunci când există un acord între angajaţi şi companii.

Dacă reforma va fi adoptată, companiile care ignoră dispoziţiile legale vor fi pasibile de sancţiuni. Însă ele vor putea, totuşi, să ceară salariaţilor lor să muncească până la 100 de ore suplimentare pe lună în perioadele cu activitate intensă, fapt ce reduce dimensiunea reală a modificării legislative.

Dacă ţările occidentale pot cu dificultate să înţeleagă un astfel de devotament faţă de muncă, salariaţii din Japonia „acceptă să muncească mai mult, în contrapartidă cu protejarea locului lor de muncă”, a explicat un expert nipon.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal