Poliția din Italia a arestat trei hoți moldoveni care au săvârșit aproape 50 de furturi

Poliția din Italia a arestat trei hoți moldoveni care au săvârșit aproape 50 de furturi
Foto: ilgiorno.it

Infractorii originari din R. Moldova au săvârșit aproape 50 de furturi, delapidând bunuri în valoare de peste un milion de euro în provinciile italiene Milano, Varese, Lecco și Monza, scrie ilgiorno.it.

Un grup criminal compus din trei cetățeni originari din R. Moldova a săvârșit aproape 50 de furturi în nordul Italiei. În total, infractorii au sustras bunuri de peste un milion de euro.

Carabinerii italieni au desfășurat o operațiune specială pentru a pune punct furturilor pe bandă rulantă. Astfel, au fost prinși toți trei infractori.

În cadrul procesului de judecată inculpații au optat pentru rit abreviat, beneficiind de reducere cu o treime a pedepsei. Moldoveanul A.C. în vârstă de 36 de ani a fost condamnat la patru ani de închisoare și amendă de 800 de euro; trei ani și patru luni de închisoare și amendă de 700 de euro pentru cetățeanul D.A. în vârstă de 32 de ani. Cel mai tânăr infractor de 27 de ani, I.T. a primit o pedeapsă cu închisoarea de doi ani și 10 luni, precum și amendă de 600 euro.

În plus, cei trei moldoveni au interdicția de a reveni în provincia Sondrio.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Rezultatele perchezițiilor: O persoană a fost reținută. Silvia Radu are statut de bănuit

Rezultatele perchezițiilor: O persoană a fost reținută. Silvia Radu are statut de bănuit

PORȚIA de istorie: De ce în URSS Moldova era considerată „grădină înfloritoare”, cum era văzută problema secetei acum 80 de ani și ce soluții erau propuse

PORȚIA de istorie: De ce în URSS Moldova era considerată „grădină înfloritoare”, cum era văzută problema secetei acum 80 de ani și ce soluții erau propuse

Săptămâna începe cu ieftiniri. Prețul benzinei a scăzut sub 26 de lei

Săptămâna începe cu ieftiniri. Prețul benzinei a scăzut sub 26 de lei

Advertoriale
Generația Inteligenței financiare: Bugetul pe înțelesul copiilor (VIDEO)

Generația Inteligenței financiare: Bugetul pe înțelesul copiilor (VIDEO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Pericolul unui accident nuclear la Zaporojie: Explicăm cum funcționează mecanismul de înștiințare a R. Moldova
  • 2
    Ultima oră! O mașină a luat foc în stația PECO după ce a fost alimentată cu gaz (VIDEO)
  • 3
    Riscă până la 10 ani de închisoare: Trei tineri, suspectați că ar fi bătut un cioban și ar fi sustras două motociclete
  • 4
    Orașul Energodar, bombardat: Un angajat de la centrala nucleară Zaporojie a decedat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.