Companii din industria textilă de pe ambele maluri ale Nistrului își vor prezenta mărfurile în Franța

Companii din industria textilă de pe ambele maluri ale Nistrului își vor prezenta mărfurile în Franța
FOTO: parisflash.fr


Companii autohtone din industria textilă își vor prezenta mărfurile, cu stand colectiv, la Expoziția internațională specializată „ZoomByFatex”, ce se va desfăşura în perioada 16-18 septembrie 2014, în orașul Paris, Franța. Participarea la expoziţie şi instruirea agenţilor economici de pe ambele maluri ale Nistrului are loc cu asistenţa financiară a Uniunii Europene şi PNUD, în cadrul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”.

În context, Camera de Comerț și Industrie anunță că oferă asistență și consultanță celor cele zece întreprinderi participante, cinci dintre care sunt din partea stângă a Nistrului.

Marina Petrov, director al Direcției Expoziții și Târguri a CCI, a menționat că, întreprinzătorii autohtoni vor avea posibilitatea să se familiarizeze cu tendințele în domeniu, să evalueze piața și să poarte negocieri directe de afaceri.

„Orice domeniu evoluează, iar pentru a rămâne competitivi, producătorii trebuie să fie la curent cu noutățile și inovațiile. Apar noi materiale textile, altele deja sunt considerate depășite sau nu se bucură de cerere pe piață, consumatorii au anumite preferințe și producătorii ar trebui să țină cont de ele”, consideră sursa citată.

„ZoomByFatex” este una dintre cele mai mari expoziţii din domeniul industriei ușoare. Participarea cu stand colectiv la acest eveniment este gratuită și are loc cu asistenţa financiară a Uniunii Europene şi PNUD, în cadrul Programului „Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”.

Până la sfârșitul anului curent, cu ajutorul financiar al Programului UE+PNUD de promovare a încrederii, încă 20 de agenţi economici de pe ambele maluri ale Nistrului vor participa împreună la expoziţii în România şi Bulgaria.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Șeful Poliției de Frontieră propune ca în următoarea hotărâre CNESP să fie introdusă obligativitatea de testare din cont propriu la COVID-19 și pentru angajații instituției

Șeful Poliției de Frontieră propune ca în următoarea hotărâre CNESP să fie introdusă obligativitatea de testare din cont propriu la COVID-19 și pentru angajații instituției

De ce gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău nu poate funcționa la capacitate maximă

De ce gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău nu poate funcționa la capacitate maximă

Rusia: Autoritățile au cenzurat Youtube pentru a împiedica promovarea candidaților anti-Putin

Rusia: Autoritățile au cenzurat Youtube pentru a împiedica promovarea candidaților anti-Putin

Advertoriale
Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Cum au încercat rușii să „recupereze” Basarabia în 1924: Răscoala de la Tatarbunar și procesul celor 500 (2)
  • 2
    Peste 1.000 de infectări noi în Moldova: Printre acestea, 869 de persoane nevaccinate
  • 3
    R. Moldova urcă 12 poziții în clasamentul mondial al libertărții economice. Ce țară în fruntea topului
  • 4
    Romeo Lopotencu, demis în toamna anului trecut, restabilit în funcția de directorul al Red-Nord
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.