
Dodon a transmis ambasadorilor, instituțiilor europene și Comisiei de la Veneția proiectul sistemului electoral mixt
・
„Așa cum am promis, voi purta discuții cu toate instituțiile internaționale cu privire la inițiativa mea de modificare a sistemului electoral.
Ieri, prin intermediul consilierului pe politică externă Dl. Neguță, am transmis Secretarului general al Consiliului Europei, ThorbjornJagland și Președintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, dlui Pedro Agramunt, proiectul de lege al PSRM cu privire la sistemul mixt de vot.
La sfirsitul saptaminii trecute, consilierul pe probleme juridice, Maxim Lebedinschi a transmis direct proiectul de lege respectiv și Secretarului general adjunct al Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia), Doamnei Simona Granata-Minghini.
Proiectul a fost prezentat, de asemenea,și reprezentanților misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău”, a scris Dodon.
„Despre inadmisibilitatea trecerii la votul uninominal așa cum își planifică majoritatea parlamentară condusă de Partidul Democrat și Plahotniuc au fost informati toți oficialii europeni, toate structurile ce monitorizează alegerile sau se expun asupra eventualelor modificări ale legislației electorale”, a adăugat președintele.
Amintim că la 18 aprilie, Igor Dodon a prezentat public inițiativa de introducere a sistemului electoral mixt, reconfirmându-și poziția de a fi împotriva sistemului de vot uninominal. Dodon propune ca 51 de deputați să fie aleși pe liste de partid, iar 50 - în cadrul circumscripțiilor uninominale.