
Un bărbat din Republica Moldova a fost operat la Iași și a scăpat de dializă după 6 ani
Un bărbat din Republica Moldova a fost operat la Iași și a scăpat de dializă după 6 ani. Bărbatul a obținut șansa de a se trata, după ce medicii din Iași au obținut acordul unei familii, în care decedase un membru de 41 de ani, pentru prelevarea ficatului, corneelor și rinichilor.
・
Astfel, unul dintre rinichi a ajuns la bărbatul de 38 ani din Republica Moldova, care de 6 ani era dependent de dializă. Deși, situația a fost înrgijorătoare din prespectiva medicilor, deoarece la Iași, de la începutul anului s-au facut doar doua intervenții de transplant, față de 12 câte au fost anul trecut, totuș la doua zile după operația de transplant renal, barbatul simte o imensă recunoștință, relatează ProTv.ro.
Pacientul care a primit un rinichi sănătos se afla pe lista de așteptare de mai bine de trei ani.
„Am fost 6 pacienți și din 6 m-au ales pe mine, a treia oară a fost când m-au chemat: prima dată nu am fost compatibil, a doua oară nu și-au dat rudele acordul să semneze și acum e a treia oara. Poate mai sunt așa cazuri și mi-aș dori oamenii să fie conștienți și să dorească să doneze, ei nu sunt în pielea noastră să știe cum e viața pe dializă.”, a menționat pacientul Alexandru Budean.
Organele prelevate de la pacientul de 41 de ani, intrat in moarte cerebrala, au salvat mai multe vieți. Ficatul și corneele au fost transplantate tot la Iași, iar al doilea rinichi a ajuns la un pacient din București.