Agora: Ce nou aduce spectacolul „Falstaff” în materie de teatru pentru publicul din Republica Moldova?

Ion Sapdaru: Noutatea cea mai mare este că am venit eu aici și anul acesta se fac 15 ani, un sfert de secol, dacă pot să zic așa, de când n-am mai făcut ceva la Eugene Ionesco și ultima isparvă a fost Hamletul de acum 15 ani și iată că am revenit după cea mai bună tragedie al lui Shakespeare cu una dintre cele mai bune comedii ale sale.

De unde a pornit ideea de a monta o comedie shakespeariană, aici, în incinta Teatrului Național „Eugene Ionesco”?

Evident că a fost propunerea teatrului. Mi-a făcut plăcere să încep lucru asupra unui Shakespeare aici, mai ales că am găsit și câțiva interpreți pentru personajele principale din acest spectacol, ei și atunci am procedat la proiect.

Cum e să colaborezi cu o echipă de actori, în mare parte tânără, așa cum este cea de la Teatrul „Eugene Ionesco”?

„Mi-a plăcut foarte mult ideea să vin să montez spectacol cu această trupă pe care aproape că nu o cunoșteam, acum o cunosc foarte bine, mă refer la fulxul acesta de tineri care au venit și pe care i-am cunoscut în acest timp. Văzând câteva spectacole înainte ca să încep montarea spectacolului propiu-zis mi-am dat seama că este o trupă foarte frumoasă, extrem de energetică, e foarte motivată și foarte tânără, asta de fapt este cel mai important lucru că este tânără și ca ani, ca să zic așa, și ca energie.

Și dacă este prima dată când lucrați cu această echipă, cât de complicat a fost să găsiți rolul potrivit pentru fiecare actor?

„Am căutat, am făcut un fel de casting, de fapt un pseudo-casting, pentru că am studiat problema, am văzut câteva spectacole, am mai vorbit cu actorii. Nu i-am pus efectiv să-mi joace ceva sau să-mi spună poezii cum se-ntâmplă de obicei la casting sau la audiții, pentru că i-am văzut în spectacole și cam acesta e mecanismul: îl vezi în spectacol și îți imaginezi unde s-ar potrivi în structura distribuției tale, uneori mai greșești, uneori nu greșești deloc asta deja e o chestie pe care ți-o asumi.

Timp de aproape două luni de repetiție, cum au reușit actorii să-și însușească și să-și adapteze rolurile?

Depinde de personaj pentru că sunt foarte mulți actori care, cum spunem noi în limbajul teatral, se potrivesc mănușă pe rol, alții trebuie să lucreze la rol ca să creeze o compoziție. Unii au picat din prima perfect în tabloul pe care mi l-am imaginat eu, la alții a fost nevoie de multă muncă ca ușor, ușor să adapteze personajul la sine și singur să se adapteze. E o muncă de rutină, în ghilimele evident când zic lucrul acesta, pentru că totuși este o creație. Relația actorului cu personajul său este o temă inepuziabilă pentru că este una dintre cele mai stranii relații pe care le poate avea omul. E o realție cu o fantoșă, cu o umbră pe care trebuie să ți-o adopți. În general această relație trebuie să se termine cu o dragoste, cu, aproape aș spune, un act sexual, pentru că se unesc două suflete și unindu-se aceste două suflete evident împrumută unul altuia, actorul împrumută personajului tot, respirația lui, felul de a gândi, felul de a iubi, de a urî și așa mai departe. E un proces extraordinar de complicat, iar multă lume nu înțelege chestia aceasta.

Care a fost cea mai complicată parte din montarea acestui spectacol?

Cel mai complicat a fost să creăm această lume. A face un spectacol înseamnă a crea o lume, cred eu, sau încerc să fac asta. E foarte greu într-o convenție absolută și în spațiul pe care îl avem să creezi o lume în care mai întâi să creadă actorii și toți cei care participă nemijlocit la acest spectacol, ca mai apoi să creadă spectatorii în această „lumiță” mică creată de noi și în care oamenii trebuie foarte repede să accepte niște reguli de joc și să savureze sau nu această piesă.

După 15 ani, cum a fost pentru dvstră această reîntoarcere la Teatrul „Eugene Ionesco”?

A fost emoționată. Eu mă emoționez întotdeauna pentru că am găsit colegi vechi, prieteni vechi cu care am jucat cândva, cu care am făcut celălalt spectacol și evident că e foarte emoționant, pentru mine e și mai greu pentru că e ca o revenire acasă. Revin acasă, revin într-un spațiu plăcut mie, într-un spațiu care-l păstrez în minte ca o amintire despre raiul pe pământ. Era un teatru extraordinar la care am pus și eu umărul ca să se creeze cândva, acum  25 de ani, iată că mergem pe 26 cu Teatrul „Eugene Ionesco” și contribuția mea a fost foarte mică, evident, dar mă bucur foarte mult că acest vis despre a face un Teatru Eugen Ionesco s-a realizat, vă dați seama în Moldova, într-un spațiu absurd, un teatru absurd, e absurdul, absurdului. (râde)

Ultimul spectacol montat pe scena teatrului Eugen Ionesco a fost tragedia Hamlet de Shakspeare, acum montați o comedie, până la urmă ce este mai complicat să montezi o comedie sau o tragedie?

În criză cred că comedie, și în general e foarte greu, e cel mai greu să montez comedie. Toată lumea are senzația că comedia este ceva superficial, nu e așa. A stârni râsul mai ales în spațiul acesta bombardat de un umor tv, un umor de cea mai joasă speță, a stârni râsul sănătos, a stârni un râs frumos, plăcut, nu un rânjet, pentru că televiziunea și mai ales televiziunile ruse cu glumele lor și cu scenetele lor și cu televiziunea română, nu mi-e rușine, la fel e stupidă și penibilă, e foarte greu să faci o comedie de calitate în care repet oamenii să nu rânjească ci să râdă.

Care sunt cele mai mari așteptări de la acest spectacol?

În primul rând, evident, să fie frecventat foarte bine spectacolul și noi ne-am anunțat deja și la un festival din România și anume la  Festivalul Miturilor Urbane de la Constanța. Sper ca spectacolul să aducă plăcere nu numai actorilor ci și publicului, și să dureze.

Spre final, ce mesaj ați vrea să le transmiteți persoanelor care vor să vină sau se gândesc ajungă la acest spectacol, de ce ar trebui să facă acest lucru?

Nu numai la acest spectacol, în general este foarte sănătos să vizitați teatrul. Știți care-i poanta cea mai urâtă, cândva noi în timpul odioșilor, adică în timpul comunismului, nici măcar nu ne ascundeam fețele triste, adică mergeam triști pe pământul acesta, ne uitam triști, reacționam triști, râdeam triști. Acum în perioada asta nouă a capitalismului feroce, oamenii au mai adopat o stranie și sălbatică chestie de a se face că nu e trist, de a se face că totul e frumos pe lumea aceasta, că totul e bine, e o filosofie și asta, evident, dar în acest spațiu bombardat psihologic urât, odios veniți la teatrul ca să vă găsiți salvarea, nu neapărat la spectacolul Falstaff, dar și în spectacolul Falstaff și în oricare manifestare sănătoasă plină de sensuri a teatrului.

Spectacolul va avea loc pe 28, 29 și 30 aprilie 2017, ora 18:30, la Teatrul Național „Eugene Ionesco”. Nu ratați ocazia să vizionați unul dintre cele mai populare personaje născute din pana maiastră a lui Shakespeare.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!