Șase ani și opt luni de închisoare. Atât au primit cei trei minori învinuiți de omorul de la Strășeni

Șase ani și opt luni de închisoare. Atât au primit cei trei minori învinuiți de omorul de la Strășeni

Cei trei minori învinuiți de omorul de la Strășeni au fost condamnați astăzi, la 6 ani și 8 luni de închisoare. Decizia a fost luată de Judecătoria Strășeni, scrie Realitatea.

Inculpații în vârstă de 17, 15 și 14 ani au fost încătușați și plasați în penitenciarul pentru minori.

Tot astăzi magistrații de la Strășeni au decis că părinții tinerilor trebuie să achite câte aproximativ 6 mii de lei cheltuieli de judecată și au admis în principiu demersul avocatului mamei victimei de a încasa de la inculpați prejudicii morale și materiale în valoare de peste 4 milioane de lei. Totuși pe marginea acestei cereri se va expune instanța civilă în cadrul altui proces de judecată, scrie Protv.md.

Publicitate

Avocatul a mai cerut să fie trase la răspundere și autoritățile responsabile care dețineau tutela asupra fostului iubit al Cristinei, tatăl acestuia fiind la pușcărie, iar mama plecată peste hotare. Decizia magistraților în acest sens, nu l-a mulțumit pe avocat.

Procurorii spun că regretă că pedeapsa maximă pe care au putut-o cere este atât de mică, mai ales că minorii au avut un comportament extrem de agresiv pe toată durata anchetei și nu se află la prima abatere.

Minorii au ucis-o pe Cristina Parhomenco în vârstă de 14 ani din Strășeni, în toamna anului trecut.

Adolescenta a dispărut pe 25 noiembrie 2016, după o plimbare în parc cu niște prieteni, iar peste cinci zile, a fost găsită moartă într-o clădire părăsită din localitate. Expertiza medico-legală a arătat că fata a fost lovită în cap de nenumărate ori, cu un obiect greu.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal