Percheziții la Primăria din Cimișlia. Cinci persoane, cercetate penal într-un dosar de corupție

Percheziții la Primăria din Cimișlia. Cinci persoane, cercetate penal într-un dosar de corupție
Foto: deschide.md


Primarul, viceprimarii şi doi funcţionari ai Primăriei Cimişlia sunt cercetaţi penal într-un dosar de corupţie. Direcţia teritorială Sud a CNA şi procurorii anticorupţie au efectuat astăzi 8 percheziţii în birourile funcţionarilor, dar şi la domiciliile acestora pentru fortificarea probatoriului în cauza penală, anunță Centrul Național Anticorupție.

Potrivit materialelor cauzei, din octombrie 2016 şi până în prezent, funcționarii şi-ar fi depășit atribuțiile de serviciu prin trucarea unei licitații privind achiziţionarea lucrărilor de asfaltare a unei porțiuni de drum din orașul Cimișlia. În fapt, factorii de decizie din cadrul Primăriei Cimișlia ar fi contractat SRL „RUTADOR” pentru lucrări de asfaltare, fără a avea un contract propriu-zis, având o înțelegere prealabilă cu reprezentanții SRL-ului de a legaliza tranzacția după finalizarea lucrărilor.

În urma audierii unor membri ai Consiliului raional Cimişlia, s-a confirmat faptul că, deşi fusese transferat aproximativ 1 000 000 de lei SRL RUTADOR pentru lucrările de asfaltare, primarul ar fi încercat să-i convingă să aloce suplimentar 200 000 de lei. Asta chiar dacă lucrările fusese deja finalizate.

Urmare a celor menţionate, persoanele publice şi cu funcţii de demnitate publică din cadrul Primăriei or. Cimişlia au cauzat daune în proporţii deosebit de mari intereselor publice, nu au asigurat transparenţa achiziţiilor publice şi concurenţa loială în domeniul achiziţiilor publice, astfel încălcând principiile reglementate de lege.

O cauză penală a fost pornită pe acest caz în temeiul art. 328 alin. (3) lit. b), d) Cod penal al Republicii Moldova. Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă închisoare de până la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Conducerea urmăririi penale este în gestiunea Procuraturii Anticorupție.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Liga Campionilor: Victorie istorică pentru Sheriff Tiraspol sau pierdere dramatică pentru Real Madrid? Scor final de 2-1

Liga Campionilor: Victorie istorică pentru Sheriff Tiraspol sau pierdere dramatică pentru Real Madrid? Scor final de 2-1

UE va aloca un million de euro pentru a crea o bază de date cu toate instituțiile de presă ale țărilor membre și va indica proprietarii lor

UE va aloca un million de euro pentru a crea o bază de date cu toate instituțiile de presă ale țărilor membre și va indica proprietarii lor

COVID-19 a provocat cea mai mare scădere a speranţei de viaţă de la cel de-al Doilea Război Mondial

COVID-19 a provocat cea mai mare scădere a speranţei de viaţă de la cel de-al Doilea Război Mondial

Advertoriale
FinComBank susține fermierii locali și a participat la Gala Fermierilor din Republica Moldova din 24 septembrie 2021

FinComBank susține fermierii locali și a participat la Gala Fermierilor din Republica Moldova din 24 septembrie 2021

USAID susține industria fashion: Designerii locali au uimit publicul cu creațiile vestimentare la Moldova Fashion Days 2021 (VIDEO)

USAID susține industria fashion: Designerii locali au uimit publicul cu creațiile vestimentare la Moldova Fashion Days 2021 (VIDEO)

Echipa de fotbal MAIB a câștigat Cupa Anuală de Fotbal Hospice Angelus Moldova (FOTO)

Echipa de fotbal MAIB a câștigat Cupa Anuală de Fotbal Hospice Angelus Moldova (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Notara Olga Bondarciuc, care ar fi legalizat mai multe acte în scheme ce-i vizează pe Plahotniuc, Șor și Platon, reținută în Belgia
  • 2
    Socialistul Vasile Bolea îl acuză pe deputatul PAS, Oleg Calmațui, de contrabandă cu țigări. Calmațui: Mi-am procurat două blocuri și le-am abandonat benevol
  • 3
    Bașcana Găgăuziei l-a atacat în judecată pe Igor Grosu. Irina Vlah cere prejudicii morale în valoare de 200 mii de lei (DOC)
  • 4
    Liga Campionilor: Victorie istorică pentru Sheriff Tiraspol sau pierdere dramatică pentru Real Madrid? Scor final de 2-1
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.