Burger King vrea să cumpere rețeaua canadiană Tim Hortons

Burger King vrea să cumpere rețeaua canadiană Tim Hortons

Compania americană Burger King negociază preluarea rețelei canadiene de fast-food Tim Hortons, informează The Wall Street Journal. Într-o declarație comună, cele două părți au confirmat existența unor discuții legate de această tranzacție, care, în cazul în care va fi finalizată, va conduce la apariția unui nou număr trei mondial în acest domeniu, scrie incomemagazine.ro.

Surse apropiate discuțiilor au precizat că acordul dintre Burger King și Tim Hortons va fi semnat în cel mai scurt timp. Alte detalii vizând condițiile încheierii tranzacției nu au fost făcute publice.Valoarea de piață a Burger King este estimată la 9,6 miliarde de dolari. Tim Hortons costă în jur de 8,4 miliarde de dolari.

Preluarea Tim Hortons va permite grupului american să-și mute sediul central, aflat acum la Miami, în Canada, profitând, astfel, de unele avantaje fiscale.

Rețeaua Tim Hortons este renumită pentru cafeaua comercializată. The Wall Street Journal menționează, în context, că Burger King își lărgește oferta de băuturi pe bază de cafea, pentru a face față concurenței McDonald's și a brandului lui McCafe.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.