În Canada unii cetățeni vor primi gratuit bani: Singura condiție e să aibă între 18 și 64 de ani și venituri modeste

În Canada unii cetățeni vor primi gratuit bani: Singura condiție e să aibă între 18 și 64 de ani și venituri modeste

Autoritățile din Ontario, Canada, vor să implementeze un sistem-pilot prin care să ofere un venit minim unui număr de 4.000 de persoane, scrie businessmagazin.ro.

Fiecare persoană inclusă în program va primi până la 17.000 de dolari pe an, în funcție de celelalte venituri obținute. Pentru a fi eligibilă, o persoană trebuie să aibă între 18 și 64 de ani și să se aibă un venit modest. În urma înscrierilor, selecția se va face aleatoriu.

Autoritățile spun că scopul principal este de a-i face pe oameni conștienți de faptul că cei de la guvernare sunt alături de ei. Premisele sunt că fiecare persoană inclusă în program trebuie să își poată acoperi cheltuielile de bază, precum mâncarea, transportul, hainele sau utilitățile - fără a avea niciun fel de obligație.

Publicitate

La începutul acestui an, Finlanda a demarat un experiment economic similar, potrivit BBC. Guvernul Finlandei va oferi bani timp de doi ani pentru 2000 de oameni, garantându-le astfel un venit minim.

Participanții, selectați în mod aleatoriu din rândul persoanelor care primesc ajutoare sociale - vor primi fiecare câte 560 de euro pe lună și vor continua să primească acești bani chiar dacă se angajează între timp.

Experimentul finlandez este cel mai mare din rândul celor similare, prin care se testează ce se întâmplă când o țară decide să ofere cetățenilor un venit garantat - politică ce este cunoscută drept venitul universal de bază. ”Sperăm că acest venit minim va oferi oamenilor sentimentul securității financiare și oportunitatea să-și planifice viețile”, spune Marjukka Turunen at Kela, agenția de asigurări sociale a Finlandei, care derulează experimentul.

Este o simplă propunere, dar una radicală - unora nu le place ideea ca guvernele să ofere bani în mod nediscriminatoriu. Alții sunt îngrijorați din cauza faptului că un venit garantat ar putea să facă dificil găsirea de oameni care să își dorească joburi necesare, dar nepopulare, scrie BBC.

Astfel de experimente s-au mai derulat în lume pe parcursul istoriei: spre exemplu, Canada a făcut un experiment similar în anul 1960. În cadrul acestuia, statul oferea pentru 30% din populația micului oraș Dauphin, Manitoba, 15.000 de dolari. O analiză a experimentului făcută de Evelyn Forget, economist la Universitatea din Manitoba, a descoperit că rata de absolvire a liceului a crescut și rata de spitalizare a scăzut cu 8,5%.

Rata angajării în rândul adulților nu s-a schimbat deloc. În pofida succesului aparent, acest experiment nu a fost repetat. S-ar putea ca lucrurile să fie diferite patru decenii mai târziu?

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal