
Comunitatea Energetică constată restanțe majore a R. Moldova privind implementarea legislației privind domeniul energetic
Potrivit datelor publicate de Comunitatea Energetică Europeană, țara noastră înregistrează restanțe majore în ceea ce privește implementarea legislației privind domeniul energetic. Cea mai proastă situație se atestă în privința cadrului legal, iar pe dimensiunea sectorială în domeniul petrolier.
・
Experții Comunității Energetice Europene au publicat un grafic în care se regăsesc diverși indicatori privind progresul implementării legislației ce ține de domeniul energetic, precum și transpunerea acquis-ului comunitar.
Performanțele țării noastre au plasate în două grupuri de indicatori. Astfel, cel mai proastă situație este privitor la cadrul legal, unde sunt realizate doar 10% din măsuri. La nivelul instituțiilor nivelul este de 25%, iar transpunerea legislației comunitare este de 35%. Implementarea legislației a atins un nivel de 30%.
Pe dimensiunea sectorială se remarcă de asemenea un nivel destul de scăzut de implementare. Cei mai scăzuți indicatori se atestă în domeniul petrolier, fiind de doar 16%. În ceea ce privește gazele naturale, electricitatea și energia regenerabilă este un nivel de peste 50%.
Experții Comunității Energetice mai remarcă faptul că acțiunile la nivel național privind eficiența energetică au fost realizate în proporție de 50%. De asemenea, este necesară o îmbunătățire sistemul de raportare a datelor statistice.
Comunitatea Energetică Europeană este o asociație între statele Uniunii Europene și cele din Europa de Sud-Est, care are ca scop crearea unei piețe a electricității și gazului între UE și alte țări. A fost înființată prin semnarea tratatului de la Atena pe data de 25 octombrie 2005, și și-a început activitatea la data de 1 iulie 2006.
Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline al aceste organizații pe 17 martie 2010. Astfel, țara noastră s-a obligat să pună în aplicare o structură transparentă a pieței energiei.