Un bărbat, bănuit de dublu trafic de influență: ar fi pretins că poate influența polițiștii din Bălți

Un bărbat, bănuit de dublu trafic de influență: ar fi pretins că poate influența polițiștii din Bălți
Foto: 1616.ro

Un bărbat din Bălți a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție, fiind bănuit de trafic de influență.

Două cazuri au fost documentate de DGT “Nord” a CNA, în care același bărbat, împreună cu o persoană neidentificată de către organul de anchetă la acel moment, ar fi pretins și primit, în primul caz 750 de euro, pentru a influența angajați ai Inspectoratului de Poliție Bălți să adopte o decizie favorabilă pe un dosar penal și să restituie mijlocul de transport arestat, iar în al doilea - 7000 de lei pentru neatragerea la răspundere penală a unei persoane.

În baza probelor acumulate în ambele situații, suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar în privința lui urmează să fie decisă aplicarea măsurii preventive.

O cauză penală a fost pornită în temeiul art. 326 al. (2) lit. b) Cod Penal al Republicii Moldova.

Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de până la 4000 unități convenționale - echivalentul sumei de 200 000 de lei.

Conducerea urmăririi penale este în gestiunea Procuraturii Anticorupție.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Rusia amenință cu „cele mai grave consecințe” dacă „îngrijorările” sale sunt ignorate

Rusia amenință cu „cele mai grave consecințe” dacă „îngrijorările” sale sunt ignorate

Naționala Moldovei, învinsă în meciul cu Coreea de Sud cu scorul 4:0

Naționala Moldovei, învinsă în meciul cu Coreea de Sud cu scorul 4:0

Autorul alertelor false cu bombă, identificat. S-a dovedit a fi un minor, care riscă până la doi ani de închisoare

Autorul alertelor false cu bombă, identificat. S-a dovedit a fi un minor, care riscă până la doi ani de închisoare

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cetățenii pot renunța la compensațiile acordate de Guvern pentru plata facturilor la gazele naturale. Care este procedura
  • 2
    Republica Moldova se numără printre coautorii Rezoluției ONU privind „Negarea Holocaustului”
  • 3
    EXCLUSIV! Uzurpare și samavolnicie. Reprezentanții Tiraspolului care au îngrădit accesul la terenurile din Dubăsari sunt cercetați penal
  • 4
    Franța ridică din restricțiile anti-COVID, după intrarea în vigoare a pașaportului de vaccinare
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.