Corina Fusu rămâne la Guvern. Moțiunea socialiștilor nu a fost susținută de Parlament

Corina Fusu rămâne la Guvern. Moțiunea socialiștilor nu a fost susținută de Parlament
Foto: Agora.md/Igor Vrabie


Liberala Corina Fusu rămâne în funcția de ministru al Educației. Moțiunea simplă depusă de deputații socialiști asupra activității ministrului Educației a fost susținută doar de 26 de deputați din fracțiunea PSRM și PCRM.

Aceasta este cea de-a treia moțiune simplă depusă de fracțiunea Partidului Socialiștilor care nu întrunește votul deputaților. Anterior, moțiunile simple asupra activității miniștrilor Sănătății și a Transporturilor, Ruxanda Glavan și Iurie Chirinciuc, au eșuat.

„Ministerul Educației face tot posibilul pentru a distruge sistemul nostru educațional: sunt lichidate școlile și grădinițele. Nu știu a cui idee grandioasă a fost vacanța de 42 de zile la grădinițe. Este paradoxală și că așa-spusa majorare a salariilor pentru profesori, cu 100 de lei. Dacă credeți că asta rezolvă probelemele, greșiți”, a declarat socialistul Adrian Lebedinschi în cadrul ședinței plenului Parlamentului din 6 aprilie, când a fost depusă moțiunea simplă.

Anterior, Igor Dodon și-a exprimat speranța că următorul ministru care va pleca din Guvern va fi anume Corina Fusu. Președintele i-a cerut chiar prim-ministrului Filip să o demită din fuuncția de ministru: „Pe 23 martie aceasta semnează o circulara adresată organelor locale de specializate în domeniul învățământului prin care solicită desfășurarea, în perioada 27-31 martie, a activităților consacrate marcării a 99 de ani de la Unirea Basarabiei cu România”.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Deminare în raionul Ștefan-Vodă: 160 de obiecte explozive și 2.221 de cartușe au fost neutralizate

Deminare în raionul Ștefan-Vodă: 160 de obiecte explozive și 2.221 de cartușe au fost neutralizate

Comisia Europeană, despre alegerile din Rusia: „S-au desfășurat într-o atmosferă de intimidare”

Comisia Europeană, despre alegerile din Rusia: „S-au desfășurat într-o atmosferă de intimidare”

Bancnote murdare, rupte sau fără colțuri? Iată ce poți face dacă ai acasă bani deteriorați (GRAFIC)

Bancnote murdare, rupte sau fără colțuri? Iată ce poți face dacă ai acasă bani deteriorați (GRAFIC)

Advertoriale
Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Scandal într-un troleibuz din capitală: Un tânăr a fost dat afară după ce a refuzat să-și pună masca de protecție (VIDEO)
  • 2
    Atacatorul de la Universitatea din Perm, ucis de polițiști, după ce a opus rezistență
  • 3
    Veaceslav Platon a depus o plângere pe numele Maiei Sandu la Consiliul pentru Combaterea Discriminării din România. Acesta spune că i s-ar fi încălcat dreptul la demnitate (DOC)
  • 4
    Fostul deputat PDM Vladimir Andronachi a fost pus sub învinuire în dosarul „furtului miliardului”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.