Grupurile constituite în Parlament sunt aproape de a obține aceleași drepturile ca fracțiunile parlamentare

Grupurile constituite în Parlament sunt aproape de a obține aceleași drepturile ca fracțiunile parlamentare

Proiectul de lege înaintat de Grupul Popular European, în privința completării regulamentului Parlamentului, a fost votat de către deputați în prima lectură. Astfel, grupurile parlamentare sunt pe cale de a obține aceleași drepturi ca fracțiunile parlamentare.

Inițiativa legislativă presupune acordarea unui grup parlamentar, format din cel puțin 5 deputați neafiliați/independenți, de aceleași drepturi de care se bucură o fracțiune parlamentară.

Propunerea prevede, de asemenea, excluderea obligativității respectării unui termen de 6 luni pentru deputații care au părăsit sau au fost excluși dintr-o fracțiune de a se alătura unei alte fracțiuni parlamentare.

Grupurile parlamentare nu se bucură de facilități în Legislativ. Regulamentul Parlamentului prevede facilități pentru fracțiuni, care au încăperi pentru lucru, birotică și rechizite de birou.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.