Cine ar putea intra în Parlament în locul Lilianei Palihovici: Primul candidat, vizat într-un dosar penal

Cine ar putea intra în Parlament în locul Lilianei Palihovici: Primul candidat, vizat într-un dosar penal

În locul Lilianei Palihovici în Parlament ar putea intra un fost deputat PLDM - Nicolae Olaru. Acesta este următorul în lista electorală, după Iurie Chiorescu. Nu se știe dacă Olaru va accepta mandatul de parlamentar, întrucât este vizat într-un dosar penal. 

De baștină, Olaru este din Rezina, fiind primar în satul natal Sârcova aproape 10 ani. Olaru a mai fost deputat după alegerile din 2010.

În 2015, când a fost numit în funcția de viceministru al Agriculturii ZdG scria că Nicolae Olaru avea interese în acel domeniu. El deţine firma „Nicolae Olaru”, care activează la Sârcova, Rezina, în agricultură, având mai multe hectare de terenuri agricole. Localnicii spun că ex-viceministrul este lider local, gestionând împreună cu angajaţii săi aproximativ 300 ha de terenuri, pe care creşte grâu, porumb sau floarea-soarelui. O parte din aceste terenuri îi aparţin, altele fiind însă luate în arendă de la săteni, sccrie zdg.md.

Publicitate

Preluarea mandatului de deputat de către Nicolae Olaru nu este însă un fapt cert. Acesta este anchetat într-un dosar penal carea vizează înstrăinarea a 30 de hectare de teren care aparțin Colegiului Naţional de Viticultură şi Vinificaţie din comuna Stăuceni. Inițial, Olaru a și fost reținut, iar ulterior, plasat în arest la domiciliu.

Dacă Nicolae Olaru nu va prelua mandatul de deputat, locul său ar putea fi luat de Nicolae Fachira din mun.Bender. El este inginer mecanic de profesie și director al firmelor Obrii și Rimbcom. Fachira este urmat în listă de Sergiu Ceauș, fost vicepreședinte al r.Criulenui, care, la fel ca și Olaru, are probleme penale, fiind reținut într-un dosar de corupție.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal