Analiza creierului îți poate spune cât mai ai de trăit

Analiza creierului îți poate spune cât mai ai de trăit

Cu toate că știi întotdeauna câți ani ai, cât mai ai de trăit reprezintă o adevărată necunoscută a vieții. Cu toate acestea, cercetătorii de la Imperial College London au descoperit o nouă metodă de măsurare a vârstei, despre care cred că este mai importantă decât numărarea torturilor aniversare. Vârsta creierului unei persoane face parte din această metodă, scrie playtech.ro, citând digitaltrends.com.

Astfel, ”uzura” creierului este luată în calcul pentru a face predicții cu privire la indivizii care ar putea avea o stare de sănătate precară și care ar putea muri mai devreme decât ar fi normal. Metoda este pusă în practică cu ajutorul unui sistem de învățare automatizată.

”Studiul implică folosirea de scanări MRI pentru a analiza dimensiunile țesutului creierului, materia albă și cea cenușie, pe parcursul vieții”, arată dr. James Cole, cercetător asociat care a condus studiul.

Publicitate

”Construind un model statistic al volumelor creierelor a N = 2001 de oameni cu vârste între 18 și 90 de ani, putem să le comparăm cu scanări noi pentru a afla o predicție a ”vârstei creierului”. Ideea este că dacă creierul cuiva apare mai bătrân decât vârsta cronologică, asta s-ar putea datora unor boli sau traumatisme, sau poate indica un risc crescut de probleme ale organului în viitor.

Cercetătorii au publicat un material în jurnalul Molecular Psychiatry, în care arată că au comparat scanări ale creierelor cu nivele mai scăzute de materie albă și cenușie, cu cele ale unor indivizi sănătoși.

Oamenii cu creiere îmbătrânite aveau o forță de apucare mai slabă, funcții ale plămânilor diminuate și mergeau mai încet, având și o performanță cognitivă mai scăzută. Cercetătorii au demonstrat și că diferența dintre vârsta creierului și cea reală se leagă de durata de viață a oamenilor, scrie digitaltrends.com.

Citește continuarea pe playtech.ro.

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal