TOP. Orașele care oferă cele mai bune condiții de viață

TOP. Orașele care oferă cele mai bune condiții de viață


Orașele care oferă cele mai bune condiții de viață, conform clasamentului realizat de Economist Intelligence Unit, sunt de mărime medie și sunt din țări bogate cu o densitate scăzută a populației. Acest mediu, potrivit raportului, „poate promova o serie de activități de agrement fără a conduce la un nivel ridicat de criminalitate sau o infrastructură suprasolicitată”, potrivit Business Insider.

Din primele zece orașe clasate, șapte sunt din Canada sau Australia, fiecare cu densitatea populației cuprinsă între 3,4 și 2,88 persoane pe kilometru pătrat. Finlanda și Noua Zeelandă, care au orașe în acest clasament, au o densitate de 16 persoane pe kilometru pătrat. Media globală este 46,65 persoane pe kilometrul pătrat, iar media SUA este de 32 de locuitori pe kilometru pătrat, se mai arată în raport, scrie business24.ro.

De asemenea, 64 dintre orașe incluse luate în calcul au avut un scor de peste 80%, fiind considerate astfel ca intrând în topul orașelor cu cele mai bune condiții de viață.

10. Auckland, Noua Zealandă

Auckland a avut scoruri ridicate la educație (100) și sănătate (95,8). O treime din populația Noii Zeelande locuiește în Auckland, cel mai mare „centru comercial” al țării. Principalele industrii sunt turismul și cea navală. Pe langă acestea, 80% din oraș este considerat ca fiind parte din mediul rural; dezvoltarea rurală este o altă industrie importantă aici.

9. Perth, Australia

Perth are un scor maxim la educație (100), sănătate (100) și infrastructură (100). Perth este capitala și cel mai mare oraș din Australia de Vest. Industria mineralelor și mineritul sunt principalele caracteristici economice ale sale. Pe lângă acestea, în Perth mai sunt rafinării petroliere, combinante siderurgice, centre de desalinizare a apei și centrale electrice, conform datelor guvernului Australiei de Vest.

8. Helsinki, Finlanda

Helsinki are scor maxim la stabilitate (100) și sănătate (100). Principalele industrii din capitala Finlandei sunt cea alimentară, procesarea metalelor, îmbrăcăminte, textile și producția de echipamente electrice. Peste 50% din importurile Finlandei trec prin Helsinki, ca de altfel și majoritatea exporturilor țării. Pe lângă acestea, Helsinki este un major centru european de startup-uri. În 2013, industria jocurilor din Finlanda s-a ridicat la aproximativ un miliard de euro.

7. Sydney, Australia

Sydney a atins scor maxim la infrastructură (100) și educație (100). Sydney este capitala statului New South Wales al Australiei. Este principalul centru de IT&C al acestei țări. În plus, 42% dintre angajații din serviciile financiare și de asigurări locuiesc în acest oraș.

6. Calgary, Canada

Calgary a atins maximul de puncte la stabilitate (100) și educație (100). Principalele companii canadiene și mondiale de energie au sediile centrale în Calgary, unde o prezență puternică o au și serviciile financiare și industria filmelor, precum și industria creativă. Calgary are cele mai mare venituri pe cap locuitor dintre principalele orașe canadiene. Între 2004 și 2013, s-a înregistrat o creștere cu 16,7% a numărului de locuri de muncă ce au fost create în industria financiară.

5. Adelaide, Australia

 

Scorul maxim a fost obținut de Adelaide pentru sănătate (100) și educație (100). Industria medicală și asistența socială au prezențe importante în Adelaide, ca și serviciile tehnice și științifice. O creștere a fost înregistrată aici și de serviciile alimentare și turistice, unde numărul de angajați s-a majorat semnificativ în perioada 2006-2011.

4. Toronto, Canada

Toronto a obținut scor maxim (100) la educație și stabilitate, însă a fost tras în jos în clasament de infrastructură (89,3). Aici sunt 21 din cele mai mari 30 birouri de avocatură, șapte din cele mai mari 10 firme de contabilitate și șapte din cele mai mari zece agenții de publicitate din Canada. Peste 56% dintre angajații din acest oraș au cel puțin studii post-liceale. Toronto este și cel mai mare centru de design industrial din Canada și al treilea din America de Nord, după New York și Boston. În plus, industria modei de aici a avut o contribuție importantă la creșterea cu 550% față de 1994 a exporturilor de haine din Canada.

3. Vancouver, Canada

Vancouver a atins scorul maxim la sănătate (100), însă și aici infrastructura (92,9) l-a tras în jos în top. Vancouver este o arenă foarte activă pentru startup-uri, fiind clasat pe poziția a noua în Startup Ecosystem Report 2012. Atât HootSuite, cât și Avigilon, au sediile centrale aici. Pe lângă acestea, orașul este al treilea centru din industria filmului din America de Nord.

2. Viena, Austria

Viena a obținut maxim (100) la sănătate, educație și infrastructură. O mare parte dintre angajații de aici sunt angajați la stat sau fac parte din categoria asa-numitelor „gulere albe” - iar ponderea continuă să crească. Peste jumătate din angajații din industria de servicii din Austria locuiesc în Viena, iar industria cea mai importantă și cu cea mai mare creștere este turismul.

Melbourne a obținut cel mai mare scor la sănătate (100), educație (100), infrastructură (100) și stabilitate (95). Principalele industrii de aici sunt cea medicală, cea manufacturieră, retailul și asistența socială. Sănătatea și asistența socială au avut parte de cele mai mari creșteri ale numărului de angajați între 2006 și 2011, urmate de industria construcțiilor. În plus, Melbourne este cunoscută ca fiind și „capitala culturală a Australiei” și locul de naștere al fotbalului australian.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Marina Tauber acuză guvernarea că a încălcat principiul de desemnare a membrilor CEC: „Se urmărește capturarea tuturor instituțiilor”

Marina Tauber acuză guvernarea că a încălcat principiul de desemnare a membrilor CEC: „Se urmărește capturarea tuturor instituțiilor”

PIB-ul va fi cu 10 miliarde lei mai mare în 2021, arată noile prognoze ale Guvernului

PIB-ul va fi cu 10 miliarde lei mai mare în 2021, arată noile prognoze ale Guvernului

Președintele ucrainean despre atentatul asupra primului său secretar: „Răspunsul va fi unul dur”

Președintele ucrainean despre atentatul asupra primului său secretar: „Răspunsul va fi unul dur”

Advertoriale
Trei filme dedicate actorului de origine basarabeană Ion Sapdaru şi o retrospectivă Lucian Bratu, la Zilele Filmului Românesc la Chișinău

Trei filme dedicate actorului de origine basarabeană Ion Sapdaru şi o retrospectivă Lucian Bratu, la Zilele Filmului Românesc la Chișinău

Vaccinarea împotriva Covid-19. Cum prevenim efectele adverse?!

Vaccinarea împotriva Covid-19. Cum prevenim efectele adverse?!

Fii parte a celor mai ingenioși studenți europeni, aderă la comunitate BEST Chișinău!

Fii parte a celor mai ingenioși studenți europeni, aderă la comunitate BEST Chișinău!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    O inițiativă legislativă a Maiei Sandu ar permite reducerea tarifelor la gazele naturale prin eliminarea unor cheltuieli de 150 de milioane de lei pe an
  • 2
    Fondurile confiscate de la Luca Filat vor fi returnate Guvernului R. Moldova. Un memorandum în acest sens a fost semnat de Ministrul Muncii și Amabasadorul britanic
  • 3
    Președintele american, Joe Biden de la tribuna Adunării ONU: „Lumea democratică e pretutindeni, (...) trăiește în moldovenii mândri”
  • 4
    Consilierul municipal PAS, Roman Cojuhari este noul director la Poșta Moldovei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.